Primăria Sibiu anunță că locuitorii municipiului își pot înregistra gratuit imobilele și terenurile în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, în cadrul unei noi sesiuni anuale.
”Aceasta este etapa X/2024, din cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, la care participă Primăria Sibiu în parteneriat cu S.C. Topo Land GIS S.R.L. și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu. Până în prezent, în etapele precedente ale programului, au fost înregistrate un număr de 680 de terenuri”, anunță Primăria Sibiu.
Etapa din acest an vizează imobilele-terenuri situate în sectorul cadastral 44 (tarlalele nr. 32, 33), în sectorul 46 (tarlalele nr. 29, 30) și în sectorul 11 (tarla nr. 133), marcate pe harta de mai jos.
Proprietarii/posesorii acestor imobile-terenuri pot depune documentele până în data de 10 septembrie, la Primăria Municipiului Sibiu, sediul din Piața Mică nr. 25, cam. P05, la Registrul Agricol, de luni până joi, în intervalul orar 8.00-16.00, iar vineri între orele 8:00 -13:00.
”Ce beneficii aveți dacă vă înscrieți în acest program:
- vă înregistrați gratuit în cadastru și cartea funciară;
- toată lumea va ști că dumneavoastră sunteți proprietarul terenului;
- lăsați moștenire copiilor o proprietate sigură;
- puteți obține credite bancare în timp scurt;
- puteți vinde proprietatea rapid și sigur;
- sunteți protejat de orice conflict legat de respectiva proprietate;
- puteți accesa ușor fonduri europene”, precizează Primăria Sibiu.
Lista documentelor care trebuie depuse pentru a intra în acest program poate fi consultată aici: https://sibiu.ro/primaria/comunicat/12596
Sursa foto: Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: CF , Sibiu , Cartea Funciară
Vizualizari: 3274
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Kokos
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Suseanu Porumb
Acum 13 ore
Vivi Dragan
Acum 13 ore
Leonard (Leo)