Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, Cristian Pistol, a anunțat miercuri că asocierea turcă Mapa – Cenghiz a început oficial lucrările la viaductul Boița de pe lotul 2 al autostrăzii Sibiu – Pitești.
”Asocierea de antreprenori turci (Mapa – Cenghiz) a adus prima foreză de mare capacitate și a început forajele pentru fundațiile primilor piloți ai acestui viaduct care va avea o lungime de aproximativ 650 m”, a transmis Cristian Pistol.
Întreaga structură, care va fi formată din două căi independente, va fi susținută de 411 piloți, lungimea totală a piloților forați este de peste 11.000 metri liniari.
Până în anul 2028, pe traseul secțiunii Boița - Cornetu, în lungime de 31,33 km, vor fi construite:
- 24 de viaducte,
- 25 de poduri,
- 1 ecoduct,
- 7 tuneluri
Reamintim că tot astăzi se va relua circulația pe Valea Oltului fără restricții, același constructor turc reușind să creeze drumurile tehnologice necesare demarării lucrărilor în proximitatea DN7.
De asemeenea, trebuie amintit faptul că acest viaduct era planificat inițial să fie parte din lotul I al autostrăzii Sibiu – Pitești. Secțiunea I a autostrăzii Sibiu – Pitești măsura în primă fază 14,15 km lungime, dar în contract semnat cu Porr Construct SRL au fost cuprinși doar 13,17 km (de unde și numele ”lot 1 al secțiunii I”). Restul de 0,98 km din secțiunea I a făcut obiectul unei licitații separate, fiind cuprins în secțiunea II (Boița – Cornetu).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 3179
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Xyz007
Acum 3 ore
Luana
Acum 3 ore
Till Eulenspiegel
Acum 3 ore
Till Eulenspiegel
Acum 3 ore
Vivi Dragan