Miercuri,
18.09.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Șantierul care a închis circulația pe Podul Gării se extinde la trei schimburi

Șantierul care a închis circulația pe Podul Gării se extinde la trei schimburi

În primele trei zile de la închiderea circulației pe Podul Gării, echipele de muncitori au decopertat mare parte din carosabil și trotuare și au demontat o parte din parapete. De săptămâna viitoare, ritmul de lucru ar urma să crească.

În afara organizării de șantier realizată sub pod, în partea dinspre Gușterița, echipele de muncitori ale Antrepriza de reparații și lucrări ARL Cluj (parte a grupului Strabag) au început să demonteze și trotuarul aferent sensului de mers către Gușterița, lângă celălalt trotuar urmând a fi amenajată și o pistă de biciclete.

În cele trei zile de la începerea lucrărilor, echipele au lucrat în două schimburi. „De săptămâna viitoare, gata, vom lucra și noaptea. Lucrăm în trei schimburi”, arătau muncitorii aflați pe șantier vineri după-amiaza.

Lucrările ar urma să se desfășoare non-stop pentru a putea fi respectat termenul de două luni, în care constructorul s-a angajată să termine lucrările astfel încât circulația să fie redeschisă fără restricții (în 7 octombrie 2024, cel mai târziu). În cea de-a treia lună de contract ar urma finalizate lucrările din afara zonei carosabile.

41 de locuri de parcare

Contractul în valoare de 9,5 milioane de lei, cu tot cu TVA, prevede atât reparații și consolidări la nivelul infrastructurii și suprastructurii podului, cât și intervenții la nivelul căii de pod, rampelor și scărilor de acces. De asemenea, iluminatul stradal va fi schimbat atât pe pod, cât și în zonele adiacente podului.

Este prevăzută și amenajarea a 41 de locuri de parcare sub pod: 12 în partea dinspre bulevardul Gheorghe Coposu și 29 de locuri înspre Calea Gușteriței.

Citește și Revoltă față de închiderea neprevăzută a Podului Gării: „Mizerie mai mare nu am văzut”. Primăria: constructorul și-a asumat finalizarea lucrărilor mai repede

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Un adrian

Acum 1 lună

Oricum ma bucur ca nu lucrează total NSA ca ăștia (ne) terminau mai repede!
Raspunde

Miel

Acum 1 lună

saracul Corneliu Coposu, a intrat din nou pe mana (neo)comunistilor, de data asta l-au botezat Gheorghe..
Raspunde

Leonard

Acum 1 lună

Ar fi prea frumos să avem un pod ca cel de la Piața Cibin ! Nu cerem pod ca în București că nu are rost ! Ar fi prea frumos ! Dezamăgit de cei care conduc PMS !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus