Reprezentanții organizației Urban Bike Revolution atrag atenția asupra faptului că pista de biciclete dintre Cisnădie și Sibiu devine tot mai greu ciclabilă din cauza vegetației care a năpădit pe traseu. La doi ani de la inaugurare, respectivei piste i-a fost anulată autorizația de construire.
Inaugurată în toamna lui 2019, pista dintre Cisnădie și Sibiu a fost prima din județ care lega limitele administrative a două localități. La aproape cinci ani de la inaugurare (și după o refacere parțială, în cadrul proiectului de lărgire a drumului în zona cartierului Arhitecților), pista de biciclete tot la intrarea în Sibiu, respectiv, Cisnădie se termină, în niciuna dintre localități aceasta nefiind prelungită pentru a oferi loc sistemelor alternative de deplasare, intens promovate în această perioadă.
Reprezentanții Urban Bike Revolution, cea mai activă organizației sibiană pentru promovarea deplasării cu bicicleta, atrag atenția că nici traseul de aproximativ șapte kilometri lungime nu mai este atât de facil de parcurs. „Pista de bicicletă dintre Sibiu și Cisnădie merită mai multă atenție și mentenanță, din cel puțin două motive: respect și siguranță pentru utilizatori. La nivel de mentenanță, în special prin toaletarea vegetației care, în cel mult un an, în condițiile actuale va acapara întreaga pistă. Covorul asfaltic lasă mult de dorit, dar măcar e încă practicabil”, semnalează reprezentanții UBR printr-o postare pe pagina lor de Facebook.
Pistei i-a fost a anulată autorizația
La un an după ce pista a fost inaugurată, în urma unor investiții estimate de Primăria Cisnădie la 700.000 de euro, Instituția Prefectului a atacat în instanță cele două autorizații de construire ale pistei. La sesizarea Inspectoratului de Stat în Construcții Sibiu, Prefectura a cerut anularea autorizațiilor deoarece acestea au fost emise fără ca Primăria să facă dovada faptului că este proprietara terenului pe care a fost edificată construcția.
„Prefectul ar fi trebuit să se preocupe nu numai de legalitatea celor două autorizaţii, ci şi de oportunitatea anulării lor, în condiţiile în care la momentul promovării acţiunii, pista de biciclete este realizată, recepţionată şi perfect funcţională, deservind două oraşe, Cisnădie şi Sibiu Prin realizarea obiectivului avut în vedere de actul administrativ acesta şi-a epuizat efectele specifice. În acest context anularea autorizaţiilor ar fi complet lipsite de orice eficienţă practică, astfel că ea nu mai este oportună”, s-a apărat în fața instanței Primăria Cisnădie.
Atât pe fond, la Tribunalul Sibiu, cât și la apelul judecat la Curtea de la Alba Iulia, primăria a pierdut procesul. „Nu poate fi reținută argumentația recurenților că nu a reclamat nicio persoană o încălcare a dreptului de proprietate privată în zona respectivă, precum și faptul că lucrarea privind pista de biciclete a fost finalizată, întrucât cerinţele impuse de lege trebuie respectate, în caz contrar se impune anularea actului”, se arată în hotărârea definitivă pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia pe 2 februarie 2022.
Sursa fotografiilor: Facebook / Urban Bike Revolution
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: vegetatia napadit pista bicicl , vegetatie pista , pista biciclete sibiu cisnadie , autorizatie de construire , urban bike revolution
Vizualizari: 4446
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
T.
Acum 2 ore
Un român
Acum 3 ore
Putin
Acum 3 ore
D.