Echipa feminină a FC Hermannstadt a debutat sâmbătă seara în liga principală a campionatului național de fotbal. Meciul a fost disputat la Cisnădie, contra FK Csikszereda Miercurea Ciuc, fiind prima partidă din sezonul 2024-2025. Sibiencele au deschis scorul, dar în repriza a doua au primit cinci goluri.
FC Hermanstadt este una dintre nou promovatele din acest sezon, în timp ce FK Csikszereda este echipa care a evoluat în play-off în sezonul trecut, reușind să încheie campionatul pe podium (locul 3).
Sibiencele au avut un început bun al partidei, plecând la pauză cu un avantaj obținut după ce au deschis scorul dintr-o lovitură liberă. Adversarele au egalat însă rapid, în debutul reprizei a doua, după o lovitură de la colț. În minutul 57, advesarele sibiencelor au reușit să treacă în avantaj, marcând spectaculos direct din lovitură de colț, iar în minutul 67 scorul a fost de 1-3, gol marcat din lovitură de la 11 m. Echipa oaspete a mai marcat de două până la final, meciul fiind închis în prelungiri cu un șut spectaculos din afara careului. Scor final: 1-5.
„Debutul în SuperLigă este un moment istoric pentru echipa noastră și suntem mândri să ne alăturăm acestui nivel de competiție. Știm că ne confruntăm cu un adversar puternic, o echipă care a demonstrat constanță și valoare în sezoanele trecute. Cu toate acestea, noi venim cu entuziasm, cu dorința de a ne afirma și de a arăta că suntem pregătiți să luptăm. Am încredere totală în jucătoarele noastre, în munca și determinarea pe care le-au arătat de-a lungul pregătirii. Acest meci este o oportunitate pentru noi de a ne măsura forțele, dar mai ales de a demonstra că suntem o echipă unită, care nu cedează în fața provocărilor. Vom intra pe teren cu respect față de adversar, dar și cu ambiția de a ne depăși limitele și de a juca un fotbal frumos, combativ și inteligent. Suntem conștienți că avem multe de învățat, dar și multe de oferit acestui campionat. Încrederea mea în fete este nelimitată, iar acest meci este doar primul pas într-o călătorie lungă și promițătoare. Așteptăm cu nerăbdare fluierul de start și suntem pregătiți să ne lăsăm amprenta pe teren. Indiferent de rezultat, vom ieși din acest meci mai puternici, mai încrezători și mai determinați să ne atingem obiectivele”, a declarat Octavian Budică, membru staff tehnic FC Hermannstadt, înainte de meci.
Echipa feminină a FC Hermannstadt a fost una dintre revelațiile sezonului 2023-2024 al ligii secunde, sezon pe care l-a încheiat pe locul 3 în Seria 2, după ACS Atletic Olimpia Gherla și Politehnica Timișoara 2. A devenit astfel al treilea club (alături de Farul Constanța și „U” Cluj) care are în acest moment două echipe în liga principală a campionatului național de fotbal: fete și băieți!
Potrivit frf.ro, ascensiunea echipei feminine FC Hermannstadt este strâns legată de un inginer proiectant, absolvent al Facultății de Inginerie din Sibiu, dar care are un master cu tema „antrenamentele și performanțele în fotbal”. Este vorba despre Octavian Budică, 27 de ani, acum elev al Școlii de Antrenori.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: fc hermannstadt echipa feminin
Vizualizari: 1421
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Q
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Ron
Acum 4 ore
Eu
Acum 5 ore
Emil