Asociația În Slujba Muntelui, în parteneriat cu Primăria Râu Sadului, organizează începând de vineri, 30 august, până duminică, 1 septembrie, festivalul „Praf de stele” dedicat iubitorilor de munte și ajuns la ediția cu numărul patru. Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face completând acest formular.
Cel mai mare proiect la care asociația „În Slujba Muntelui” a lucrat în acești ani a fost cel de refacere a marcajelor, signalisticii și facilităților de pe traseele turistice montane din județul Sibiu.
„În cei trei ani de existență am contribuit, în cadrul programului Anii Drumeției al Consiliului Județean Sibiu, la refacerea infrastructurii pe mai bine de 800 de kilometri de poteci în Munții Făgărașului, Lotrului și Cindrel. Inevitabil, am intrat în contact cu comunitățile locale sibiene. Ne-au intrat în suflet și acolo au rămas, oamenii din Râu Sadului. Harnici, săritori, prietenoși și pricepuți.
Pentru ei, pentru voluntarii care au trudit lângă noi pe poteci, pentru cei care ne-au sprijinit de-a lungul acestor ani, pentru întreaga comunitate a celor care iubesc muntele, natura, mișcarea în aer liber am inițiat, încă din 2021, o întâlnire la sfârșitul verii. Sub forma unui festival de cântece de minte și muzică folk. În parteneriat cu Primăria Râu Sadului”, transmit organizatorii evenimentului.
Programul festivalului
Organizatorii anunță două seri în care vor concerta Emeric Imre Trio, Piticu, Iulia Caraiman, Titus Constantin, Florin Thomits, Patricia Thomits, Krista Lurtz, Raluca Manea, Marian Neatu, Raul Bochis. Mitică Butnaru Radu și Magda Negru.
„Cazare? În tabăra de corturi. Aproape de scenă așa că nu veniți cu gândul să dormiți! Ori vă căutați cazare la una din pensiunile din zonă. (Sunt multe dar și clienții-s mulți, nu lăsăți pe ultima zi!)
Mâncare? Ca montaniarzii, din rucsac. Ori că montaniarzii cu ștaif, la restaurantele din zonă. Ori cumpărați brânză, carne, pâine, lapte, rachiu de la producătorii pe care-i invităm într-un târg ad-hoc. Pardon, rachiul nu-i mâncare... Bine, mai e alternativă să nu mâncați nimic, două-trei zile nu se moare de foame... La mâncare, va să zică, sunt multe opțiuni!
Altceva? Sâmbătă drumețim puțin, spre Prejba, aia grăsuții, că acolo nu-i nimic de mâncare în afară de afine și spre Căsuța MGS cei cărora silueta le permite o gogoașă, o ciorbiță, o tocăniță...nu mai înșir că n-o să mai meargă nimeni la Prejba! Și mai găsim noi câteva surprize prin tabăra, să nu ne plictisim până începe show-ul!”, mai arată organizatorii evenimentului.
Detalii despre eveniment găsiți și aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2101
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Q
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
Ron
Acum 12 ore
Eu
Acum 13 ore
Emil