Duminică,
26.10.2025
Parțial Noros
Acum
8°C

Proiect imobiliar nou în Șura Mică, pe terenul fostei ferme de porci

Proiect imobiliar nou în Șura Mică, pe terenul fostei ferme de porci

SC INSTAL SANITERM SRL intenționează să construiască în Șura Mică, la intrarea dinspre Sibiu, un nou proiect imobiliar, pe terenul fostei ferme de porci. Se are în vedere dezmembrarea unor terenuri, modernizarea unor clădiri existente și construirea altora noi. În acest sens societatea a depus la Agenția pentru Protecția Medicului documentația necesară în vederea obținerii tuturor avizelor și parcurgerea etapelor birocratice.

Concret, proiectul prevede dezmembrarea mai multor terenuri din zonă, amenajarea exterioară a unor clădiri, stabilirea circulației auto și pietonale prin amenajarea unor noi drumuri interne și refacerea rețelelor de utilități.

Totodată, proiectul are în vedere și reabilitarea, modernizarea, mansardarea și schimbarea de destinație pentru un imobil existent, care ar urma să fie transformat în locuințe semicolective. De asemenea, dezvoltatorul intenționează să ridice mai multe case de locuit.

”Zona face parte din intravilanul localității Șura Mică, str. Șoseaua Sibiului nr. 41A (DJ 106B), este formată din terenuri private cu folosință de curti construcții ce fac parte dintr-o fostă unitate agricolă (fermă de porci), cu activitatea incheiata in anii 1990”, se arată memoriul de prezentare pentru obținerea acordului de mediu.

În total societatea are în vedere 21 de loturi de teren, majoritatea de 4-500 metri pătrați, însă există și unele de peste 1.500 metri pătrați.

Pe acest teren are în vedere atât edificarea de locuințe cât și de spații comerciale. Dezvoltatorul arată că ”investiția vine în întâmpinarea politicii administrative locale, de încurajare a dezvoltării zonei prin schimbarea destinației în teren pentru locuințe, comerț și servicii”.

În afara realizării noilor branșamente individuale la utilități, un aspect foarte important îl reprezintă circulația auto și facilitatea accesului viitorilor locatari.

Memoriul de prezentare citat precizează că circulația principală în zona studiată se desfășoară pe drumul judetean DJ106B. ”S-a realizat proiectarea în plan pentru realizarea accesului auto și pietonal din DJ 106 B către viitoarele parcele și construcții prevăzute pe amplasament prin PUZ aprobat”, arată documentul consultat de Turnul Sfatului.

”Luând în considerare zona în care se află parcela, zonă cu dezvoltare accelerată, rolul investiției proiectate este de a contribui la armonizarea cu celelalte proiecte ale primăriei aflate în derulare. Practic prin realizarea acestui proiect se extinde și dezvoltă infrastructura, având impact pozitiv din punct de vedere al mediului dar și impact pozitiv din punct de vedere economic”, arată dezvoltatorul.

Costurile pentru realizarea acestui proiect sunt estimate la un total de 500.000 euro (fără TVA).

Cine este interesat de mai multe detalii poate consulta memoriu depus la Agenția pentru Protecția Mediului urmând acest link.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

ZZZ

Acum 1 an

se promite un miros mirobolant!!!
Raspunde

Daida

Acum 1 an

wow ce stire, ce veste, ce minune se construieste la Sura mica un ansamblu magnific, exclusiv si nemaivazut, de 500.000 euro :))
Raspunde

Locuitor V. Aronescu

Acum 1 an

Noi, cei din V. Aronescu, ne opunem acestui ansamblu rezidential, alaturi de sibienii progresisti care se opun oricarei constructii noi, din ciuda, frustrare si prostie cat China!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus