Marţi,
08.10.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Sute de libanezi, mulţi membri ai Hezbollah, au fost răniţi de explozii simultane ale pagerelor

Sute de libanezi, mulţi membri ai Hezbollah, au fost răniţi de explozii simultane ale pagerelor

Zeci de membri ai mişcării şiite libaneze Hezbollah au fost răniţi marţi de explozii simultane ale pagerelor, însă nicio victimă nu şi-a pierdut viaţa, a declarat agenţiei France Presse o sursă apropiată acestei grupări, scrie Agerpres

Incidentele au fost raportate iniţial în suburbia din sudul Beirutului şi în sudul Libanului.

Un jurnalist al agenţiei Reuters a văzut ambulanţe care se deplasau rapid în sudul capitalei, unde se manifesta panică. Grupuri de oameni se adunau la intrările clădirilor unde ştiau că ar putea exista răniţi.

Ulterior, ministrul libanez al sănătăţii, Firas Abiad, a anunţat că "sute de persoane" au fost rănite de astfel de explozii în diferite regiuni ale ţării.

Locuitori din capitală au relatat că la 30 de minute după primele deflagraţii, continuau să se audă detonaţii.

Reuters transmite, citând o sursă din domeniul securităţii, că printre victime se află sute de membri ai Hezbollah, atât luptători, cât şi personal medical, care au suferit răni grave.

O sursă a AFP a afirmat că exploziile au fost provocate de un act de "piraterie israeliană". Potrivit Reuters, un oficial din Hezbollah a apreciat, sub rezerva anonimatului, că a fost "cea mai mare breşă în securitate" din ultimul an.

Gruparea Hezbollah, apropiată de Iran, susţine mişcarea islamistă palestiniană Hamas în războiul împotriva Israelului. De la începutul conflictului din Gaza, din Liban au fost lansate numeroase atacuri cu rachete asupra teritoriului israelian.

Armata israeliană nu a comentat imediat incidentele. 

foto captura video X

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 2 săptămâni

Le-au intrat bateriile in scurtcircuit. Multi le-au aruncat din mana cand au inceput sa se incalzeasca si au scapat nevatamati.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus