Marți,
30.09.2025
Innorat
Acum
8°C

Ceremonie pe Transfăgărășan, la 50 de ani de la construirea șoselei

Ceremonie pe Transfăgărășan, la 50 de ani de la construirea șoselei

 A început ceremonia care marchează 50 de ani de la construirea Transfăgărășanului, anunță vineri reprezentanții DRDP Brașov. 

„Astăzi (20 septembrie 2024) se împlinesc 50 de ani de la deschiderea Transfăgărășanului. Cinste celor care au participat la construirea lui și îl întrețin până astăzi,” transmit reprezentații DRDP.

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol și directorului regional al DRDP Brașov, Tudor Duțu, au transmis un mesaj comun, cu această ocazie.

„În calitatea noastră de administratori ai acestui drum spectaculos, nu trece zi fără să ne gândim la cei care, prin dăruire, pricepere și chiar sacrificiu, au construit această realizare deosebită a poporului român. Sutele de militari, ingineri, proiectanți, deservenți de utilaje și muncitori care au contribuit la construcția Transfăgărășanului vor rămâne definitiv înscriși în istoria României în general și vor avea parte de admirația noastă a profesioniștilor din domeniul infrastructurii, în mod special.
Tocmai aceste sentimente sunt cele care ne motivează în munca noastră zilnică pentru întreținerea acestui drum. Există o vorbă: e greu să construiești un drum dar este și mai greu să îl întreții. Turiștii care admiră aceste peisaje nici nu realizează de câte provocări trebuie să trecem noi, administratorii, pentru a le oferi zi de zi condiții sigure și confortabile de trafic: de la deszăpezirea din primăvară, până la înlăturarea efectelor nefaste ale condițiilor meteo extreme, specifice pentru zona alpină. Cu toate acestea, încercăm în fiecare zi să îmbunătățim prin munca noastră tot ce ne-au lăsat cei care au ctitorit această minunăție a ingineriei.

CNAIR SA are în acest moment în derulare un contract pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, care va fi baza unui program investițional amplu pentru modernizarea Transfăgărășanului. „Astfel, sperăm să-l putem menține deschis pe o perioadă cât mai îndelungată din an, poate chiar să eliminăm cu totul necesitatea restricționării circulației pentru perioade extinse,” mai spun drumarii. 

Citește și După 6 ani: Primul contract semnat pentru modernizarea Transfăgărășanului. Deocamdată faza ”pe hârtii”

 

Citește și Ce spun ghizii despre Transfăgărășan: Un fost prim-secretar al Sibiului a avut ideea construcției drumului, salariile, cabanele ofițerilor, urșii și cei care au murit aici

Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la inaugurarea drumului alpin Transfăgărășan, Consiliul Judetean Sibiu, alături de o parte dintre instituțiile din subordine, organizează pentru publicul larg mai multe acțiuni în cursul zilei de vineri, 20 septembrie 2024, în cadrul proiectului ”#Transfăgărășan50”, inițiat de Asociația Judeteana de Turism Sibiu (AJTS) și de echipa Anii Drumeției.

PROGRAM:

- Între orele 9-17, o drumeție aniversară pe traseul Bâlea Cascadă – Bâlea Lac, avându-l ca ghid pe Radu Zaharie

- Ora 11 – Expoziție de acuarelă, realizată de muzeograful Adrian Stoia, care ilustrează mașini care străbătut Transfăgărășanul și utilaje folosite la construcția drumului, găzduită în Pavilionul Muzeal Multicultural din Muzeul Astra

- Orele 11 – 16, Expoziția de mașini de epocă ”Mașini care au traversat munții”, în parcarea de la intrarea principală în Muzeul Astra, autoturismele Dacia urmând să facă un tur prin muzeu, pentru a oferi vizitatorilor posibilitatea să se bucure de sesiuni foto

- Între orele 17 - 18:30, Dezbaterea ”Transfăgărășan 50 de ani de la inaugurare”, la Biblioteca Astra (American Corner, etajul 5), moderată de directorul instituției, istoricul Răzvan Pop, care îi va avea invitați pe dr. Dana Stanciu-Pescărița, dr. Valer Cosma, dr. Mihai Rusu

- Ora 19 - 20.30, Concertul ”Opera È Passione”, susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta dirijorului Cătălin Toropoc, alături de soliști: Ștefan Cazacu - violoncel, Mădălina Bourceanu - soprană, Adelina Cociobanu – mezzosoprană, Andrei Manea – tenor, David Pogana – bariton

- Ora 19, Expoziția de fotografie ”Construcția Transfăgărășanului” cu fotografii de arhivă din timpul lucrărilor de construcție a Transfăgărășanului,  expoziție realizată în colaborare cu Agenția AGERPRES. Expoziția poate fi vizionată la Sala Thalia

foto/video DRDP Brașov

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

5 comentarii

D.m.

Acum 1 an

din pacate DRDP Brașov si statul roman nici macar sa intretina asfaltul nu sunt in stare.
Raspunde

Eu

Acum 1 an

Asa e
Raspunde

Vasile Vasile

Acum 1 an

Nici la construirea și nici la inaugurarea drumului Transfăgărășan nu au participat popii și nu s-au auzit "Aleluia, Aleluia" Și drumul a rezistat.
Raspunde

Rammstein

Acum 1 an

Vreau să-l întreb pe concetățeanul vostru, celebrul glob trotter, în cât timp s-ar fi făcut acum un altfel de drum?...că atunci s-a făcut în 4 ani...
Raspunde

Man

Acum 1 an

Ce sincere regrete, cei de acum nu mai sint în stare sa construiască nimic cum trebuie, darămite ceva de asemenea anvergura .... nu sint în stare nici sa întrețină ce s-a construit cu atâta truda și suferințe în vechiul regim.... F f trist ...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus