Luni,
18.08.2025
Innorat
Acum
18°C

PSD Sibiu: Legea senatorului Claudiu Mureșan în sprijinul persoanelor cu dizabilități a fost adoptată în Senat

PSD Sibiu: Legea senatorului Claudiu Mureșan în sprijinul persoanelor cu dizabilități a fost adoptată în Senat

Senatul României a adoptat în ședința de luni, cu o majoritate covârșitoare, proiectul de lege inițiat de Claudiu Mureșan - senator de Sibiu al Partidului Social Democrat - pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Actul legislativ adoptat de Senat simplifică accesul persoanelor cu dizabilități la biletele de transport gratuit oferite de stat, prin intermediul unei măsuri care facilitează distribuirea acestora. Astfel, primăriile vor putea acționa ca intermediari între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și persoanele cu dizabilități, putând încheia acorduri cu DGASPC pentru preluarea și distribuirea biletelor de transport direct către beneficiari.

Această măsură nu implică costuri suplimentare pentru bugetul de stat, dar va reduce semnificativ timpul, efortul și costurile suportate de cei peste 850.000 de români afectați. Până acum, aceștia erau nevoiți să parcurgă distanțe mari, de zeci sau chiar sute de kilometri, pentru a ridica personal biletele de transport de la DGASPC-urile județene.

"Am spus mereu că voi face tot ce îmi stă în putință pentru a scuti persoanele cu dizabilități și familiile acestora de drumurile inutile la DGASPC, pentru biletele gratuite de transport. Mă bucur că Senatul a votat, aproape în unanimitate, acest proiect - au lipsit numai patru voturi, ale senatorilor AUR, care au fost împotrivă. Urmează dezbaterile din Camera Deputaților și sper ca legea să intre în vigoare cât mai curând. Sunt fericit că acest proiect va face un pic mai ușoară viața celor aflați în dificultate," a declarat senatorul Claudiu Mureșan.

Legea inițiată de senatorul Claudiu Mureșan  reprezintă,  într-adevăr, un pas important către simplificarea accesului la servicii esențiale pentru persoanele cu dizabilități.

PSD Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 10 luni

More Claudiu Mureșan si persoanele cu dizabilitati din Romania tot nu vor avea parte de modernizare, digitalizare si simplificare.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus