Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

„Ora de înot”, proiectul inițiat de primărie, este opțional, spune șeful ISJ Sibiu. „Nimeni nu poate obliga părinții să își dea acordul”

„Ora de înot”, proiectul inițiat de primărie, este opțional, spune șeful ISJ Sibiu. „Nimeni nu poate obliga părinții să își dea acordul”

Proiectul „Ora de înot” inițiat de Primăria Sibiu în colaborare cu Aria a  produs multă confuzie în rândul cadrelor didactice și a părinților. Mulți directori au înțeles și transmis mai departe părinților că acest curs face parte din programa școlară, fiind considerat oră de sport, drept urmare, participarea copiilor este una obligatorie, fie că aleg să înoate, fie să facă fittnes. „Nu este obligatorie și este nevoie de acordul părintelui pentru ca elevul să poată participa”, transmite Marius Emilian Novac, inspectorul școlar general, la solicitarea Turnul Sfatului. De asemenea, acest curs va fi organizat în afara orelor școlare, șeful ISJ precizând că nu primăria hotărăște programa școlară. 

Inspectorul școlar general prof. Emilian Novac sublinează că proiectul nu este unul obligatoriu și vor participa doar copiii care doresc și au acord semnat de părinți.

„Toți directorii de unități de învățământ trebuie să înțeleagă faptul că acest proiect este opțional și nimeni nu poate obliga părinții să își dea acordul pentru participarea la orele de înot. Subliniez faptul că este foarte important și obligatoriu de obținut acordul părintelui. Dacă nu există acest acord copilul nu merge nicăieri chiar dacă vorbim despre un program gratuit”, a spus inspectorul.

Totodată acesta a precizat faptul că orele de înot se vor programa în afara programului de școală și nu în timpul orelor de sport.

„Am transmis deja inspectorului de sport să pregătească o informare în acest sens care va fi trimisă către toți directorii unităților de învățământ. Repet, este un program opțional. Nu cei de la primărie hotărăsc programa școlară”, a mai spus Novac.  

În acest context, mare parte din programul deja stabilit de școli va trebui schimbat, tocmai pentru că această activitate nu este obligatorie și nu se face în timpul orelor de curs.

De asemenea, acordurile semnate trebuie refăcute, pentru ca părintele să semneze în urma unei informări corecte.

„Acele acorduri trebuie refăcute în urma unei informări corecte. Părinții trebuie reinformați de conducerea unității școlare că programul nu are regim obligatoriu și acordurile trebuie refăcute. Niciodată nu s-a discutat că ora are regim obligatoriu. Nimeni din inspectorat nu a spus așa ceva. Nu înțeleg de ce s-a interpretat atât de greșit acest aspect”, a încheiat inspectorul școlar general.

Confuzie generală a școlilor și a părinților

Unele școli au condiderat de la bun început acest proiect unul obligatoriu și au procedat la modificări de orar.

Mirela Popa Bianu, mama unei eleve a Școlii Gimnaziale nr.21 din Sibiu a considerat un abuz informația că acest program este obligatoru și părinții trebuie să-și dea acordul pentru participarea copiilor. A arătat apoi de ce desfășurarea acestui program în regim de oră de sport obligatorie nu este viabilă prezentând cum s-ar fi procedat.

„Programul copiilor este foarte încărcat (ajung ca în ziua cu înotul copiii să aibă un program de opt ore), cei care nu înoată sunt totuși obligați să meargă la Aria, organizarea este execrabilă - în data de 15 octombrie, de la ora 10:00 la 12:00 vor fi duși toți copiii din clasele a V-a (mai mult de 70 copii), iar de la 11:00 la 13:00 sunt programate toate clasele a VII-a (iarați peste 70 de copii).

Nu este rezonabil acest program, nu pot lua lecții de înot 70 copii simultan în bazinul Aria, programul de două ore este insuficient să transporți 70 de copii de la Școala 21 la Aria (o oră va dura doar drumul de la scoală la bazin), să se schimbe în vestiare, să intre la bazin, să înoate, să meargă la dușuri, să-și usuce părul (probabil ca sunt aproximativ jumatate fete, care au părul lung, durează minim 10-15 minute, poate chiar mai mult la uscător) să se îmbrace și apoi să se întoarcă la școală, unde vor avea încă șase ore de curs. În plus, Între orele 11:00-12:00, la Aria se vor suprapune toate clasele de a v-a (care ies atunci din bazin), cu clasele de a VI-a (care ajung acolo în acest interval) - deci aproximativ 140 -150 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani.

Prin acest demers vreau să mă ajutați să evităm abuzul asupra copiilor, să li se explice părinților corect care sunt condițiile în care urmează să participe copiii lor la acest proiect, să se atragă atenția în legatură cu proasta organizare și faptul că este un program opțional, nimeni nu ne poate obliga să trimitem copiii la Aria în timpul lor liber. Îi chinuim destul cu programul aberant de după-amiază, pentru care nici conducerea școlii, nici ISJ, nici Serviciul Scoli nu au o soluție, este strigător la cer să-i și oligăm să plece de acasă două ore, să se înghesuie în autobuz/bazin, fără vreun beneficiu real. Un program de înot o dată pe lună nu este în folosul nimănui”, a scris femeia redacției.

Demersul acestei mame a ajuns și la celelalte instituții implicate, respectiv școală, serviciul școli din cadrul primăriei și inspectoratului școlar.

Lazărul a schimbat orarul, Caragiale l-a considerat opțional

Nu doar conducerea Școlii Nr. 21 a înțeles că este o oră obligatorie, ci și alți directori.

Reporterul Turnul Sfatului a întrebat la multe școli cum se va desfășura acest program.

„Da, participăm cu elevi de gimnaziu și, personal, consider că este o inițiativă foarte bună și cu un sprijin deosebit și din partea Aria și a Primăriei. Provocarea majoră a fost la orar, desigur - pentru că trebuie aranjate orele de sport pentru clasele participante conform programului stabilit cu Aria. Noi am optat pentru o variantă fixă (există și posibilitatea schimbării orarului la fiecare patru săptămâni, dar am considerat-o mai puțin avantajoasă pentru elevi și pentru școală). Pentru că am o echipă excelentă la orar, au găsit în final soluții și cred că va fi în regulă. Mai sunt și alte probleme - elevi care nu au acordul părinților (aceștia vor merge la sala de forță de la Aria și vor avea antrenor în intervalul de timp în care colegii lor înoată), elevi care nu pot face ora din motive obiective (de ex., răciți) - aceștia vor rămâne probabil la școală în CDI pentru o oră de lectură și mai vedem ce se mai ivește. În ansamblu este o inițiativă excelentă și eu personal, ca fost înotător de performanță (acum 40 și de ani ) o susțin fără rezerve”, a spus prof. Gabriel Negrea, directorul Colegiului „Gheorghe Lazăr”, din Sibiu.

Școala Gimnazială Nr, 13 din Sibiu lucra încă la obținerea acordurilor de la părinți.

„Încă nu am stabilit nimic altceva”, a transmis prof. Cătălina Stancu.

La Școala Gimnazială nr. 23 prof. Patricia Gal, directorul unității a vorbit despre plusuri și minusuri.

„Se consideră oră de sport, dar au fost multe reticențe la semnarea acordurilor. Copiii însă sunt foarte încântați. Rețineri sunt având în vedere vârsta preadolescentă, rușini, temeri. Părinții au semnat până la urmă acordurile, iar când nu vor dori să participe, aduc hârtii de la părinți, respectiv scutiri. Pentru școala noastră nu va fi ușor. Nu avem decât un singur profesor de sport la gimnaziu, așa că vor merge și alți colegi pentru a supraveghea copiii”, a spus directoarea.

Una din școlile care nu a înțeles această oră ca fiind obligatorie este I.L. Caralgiale. Aici directorul nu a forțat părinții să semneze nimic și a găsit o cale de mijloc. Singurii care urmai să participe în timpul programului școlar erau elevii de a VIII-a și doar în ultima oră de studiu, de la ora 13.00. Restul elevilor care merg sunt cei pentru care acordul a fost semnat și în afara orelor de curs, respectiv dimineața.

I.L. Caragiale este prima școală programată în proiect. În 30 septembrie la ora 8.00.

„Noi am făcut ca activitatea respectivă să fie în afara programului pentru că nu poți obliga părintele să facă un contract. Un angajament de genul acesta. Nu-l poți obliga. Părintele poate să dorească sau poate să nu dorească. Noi o considerăm o activitate sportivă. Avem nouă astfel de activități pe an. Astfel, la noi, elevii de clasa a VIII-a, care au program de dimineață, pleacă după ora 13.00 când au sport și apoi nu mai au ore. Ceilalți sunt în afara programului și vor merge dimineață când nu au cursuri. Noi suntem și un caz fericit că avem patru profesori de sport cu normă întreagă în școală și ne permitem să gestionăm și resursa umană”, spune directorul Romulus Simion.

Din discuțiile avute cu acești directori a reieșit faptul că deși proiectul a fost aprobat în luna august, unele școli au primit doar în urmă cu puțin timp informarea, fără prea multe detalii.

De asemenea, în comunicatul primăriei care anunța acest proiect a fost folosită denumirea „Ora de sport la înot”, așa cum de altfel a și fost votat în ședință de Consiliu local și s-a stipulat faptul că înotul se va practica în ora de sport. 

„Primăria Sibiu, prin Serviciul de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, și Asociația Club Sportiv Aria pentru Sport pregătesc semnarea unui protocol de colaborare pentru organizarea programului propus de primarul Astrid Fodor prin care elevii de gimnaziu să poată practica înotul în orele de sport de la școală”, 

Vă reamintim că, la sfârșitul lunii august, Consiliul Local Sibiu a aprobat proiectul inițiat de Primărie care stabilește un protocol de colaborare între Serviciul Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat Sibiu și Asociația Club Sportiv "Aria pentru Sport". Acesta prevede alocarea a peste un milion de lei pentru înființarea în cadrul orarului școlar a „orei de sport la înot”.

Protocolul propus se referă la anul școlar 2024-2025, de aceste facilități urmând să beneficieze 6.650 de elevi. Pentru fiecare elev înscris la cursurile de înot de la Aria, Primăria Sibiu va finanța din bugetul local suma de maxim 234 lei/elev/abonament anual, suma totală alocată fiind 1.556.100 lei. De asemenea, Primăria Sibiu, în colaborare cu societatea Tursib, va asigura transportul elevilor de la școală la Aria Aqua Park și înapoi la școală. 

Diferența până la valoarea integrală a abonamentului de 640 lei, precum și orice alte cheltuieli necesare implementării proiectului vor fi suportate de Aria, prin Asociația Club Sportiv „Aria pentru Sport”. Aria va pune la dispoziție un instructor de înot pentru fiecare serie de elevi,  bazinele de înot, vestiarele și grupurile sanitare din locație.

Activitățile se desfășoară în afara orelor de program

În urmă cu puțin timp reprezentanții ISJ au transmis școlilor următoarea informare: 

În atenția colegilor din Municipiul Sibiu care participă la Proiectul „Ora de educație fizică în bazin” vă reamintesc că:
– elevii vor participa doar cu acordul părinților, nu există obligativitatea participării la acest proiect, este opținea fiecărui elev;
– orele de la bazin nu intră în norma didactică a profesorului;
– activitățile se desfășoară în afara orelor de program.

Sursa foto: Depositphotos.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

8 comentarii

Newman

Acum 10 luni

Copii vor inota la Olimpia care inca nu se poate renova (la fel ca spitalulu sau tribunalul) sau la Baia N.eptun .Pardon, sunt in eroare: vor inota la Aria care nu apartine de Primarie ci de spaga!
Raspunde

Chirica

Acum 10 luni

Avand in vedere ca "orele de la bazin nu intră în norma didactică a profesorului" cine va plati profesorii pentru aceste ore?
Raspunde

Cetățean

Acum 10 luni

INCREDIBIL INCREDIBIL !!!!!! Doar o mamă A GÂNDIT, A JUDECAT si a pus lucrurile cap la cap ... incredibil, ce popor bolnav...

Raspunde

Cetățean

Acum 10 luni

Întotdeauna am fost uimită de genialitatea poveștii PROSTIA OMENEASCĂ a lui Creangă... Iat-o, iat-o în toată splendoarea ei, este reală! Dar ce este și mai de neexplicat , această "prostie" nu este dată de neputința de a gândi și de a înțelege, ci de REFUZUL de a face acestea. Un refuz instinctiv, atavic, o REA-VOINTĂ halucinantă și milenară de a dori să fie bine, care însoțesc acest neam din negurile vremii ...

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@Popa Bianu

Acum 10 luni

Tin sa iti aduc aminte ca in bazinele de inot toti copiii sunt obligati sa poarte casca. Drept urmare, daca aceasta e pusa corect, parul nu se uda si deci nu va dura 15-20 de min uscarea lui.
Raspunde

Azazel

Acum 10 luni

Tu ai inotat vreodata intr-un bazin ?
Raspunde

Vasile32

Acum 10 luni

Nu inteleg ! de ce protocol cu ARIA si nu cu Baia Populara Sibiu ?????? E gratuit, nu costa nimic, e de stat ! Se duc 1.5 milioane de lei la ARIA. De ce ? Ne raspunde cineva ???
Raspunde

Nobody

Acum 10 luni

Exact. Nu e lucru curat
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus