Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat duminică, în contextul avertizărilor meteorologice şi hidrologice, activarea Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a Centrelor Judeţene de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI), pentru monitorizarea atentă şi permanentă a situaţiei din teren şi intervenţia rapidă în caz de necesitate.
În comunicatul transmis se arată că, începând cu această dimineață, în contextul avertizărilor meteorologice și hidrologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, de COD GALBEN și PORTOCALIU, pentru prevenirea apariției unor efecte negative sau diminuării intensității acestora, au fost luate următoarele măsuri:
- activarea Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, precum și a Centrelor Județene de Coodonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), pentru monitorizarea atentă și permanentă a situației din teren și intervenția rapidă în caz de necesitate;
- creșterea capacității operaționale la toate inspectoratele județene pentru situații de urgență aflate sub cod portocaliu;
- verificarea permanentă a amenajărilor hidrologice și a zonelor cu risc din albiile râurilor;
- asigurarea serviciului de permanență la nivelul tuturor autorităților administrației publice locale;
- dislocarea unor echipaje de intervenție în zonele de risc, precum și prealertarea echipajelor aeriene.
Astfel, autoritățile continuă să monitorizeze îndeaproape evoluția fenomenelor meteorologice și hidrologice, urmând ca măsurile luate să fie adaptate în funcție de evoluția situației din teren.
- Îndrumăm cetățenii ca în cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri. Locuitorii din zonele vizate trebuie să ia măsuri preventive, cum ar fi curățarea șanțurilor și a rigolelor pentru a facilita scurgerea apelor pluviale.
- În cazul vântului puternic, să evite trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.
- Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo și să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenționează să plece la drum.
Platforma națională de pregătire pentru situații de urgență (https://fiipregatit.ro) și aplicația DSU sunt sursele oficiale de unde puteți afla măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1751
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Jean
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Anomis
Acum 8 ore
Dth