Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
14°C

Președinta CJ Sibiu povestește istoria bisericii din Nocrich, clădită în trei ani: „Între ctitori aflându-se baronul Samuel von Brukenthal”

Președinta CJ Sibiu povestește istoria bisericii din Nocrich, clădită în trei ani: „Între ctitori aflându-se baronul Samuel von Brukenthal”

Biserica Evanghelică din Nocrich este subiectul noului episod din serialul „Oameni și locuri de poveste”, pe care Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, îl publică săptămânal pe pagina sa de Facebook.

Actuala biserică evanghelică din Nocrich poartă hramul Sfântului Ladislau, fiind ridicată în locul celei vechi, afectată de cutremurul din 1793 și de incendiul din 1800, în care au mai ars 62 de gospodării din sat. „Din cele șapte turnuri ce întregeau fortificația, au mai rezistat doar trei. Trei este și numărul anilor necesari pentru ca o nouă biserică să fie ridicată, între ctitori aflând-se baronul Samuel von Brukenthal, cel care a și donat suma de 1.000 de florini, din cei aproape 9.000 cât a costat întreaga lucrare”, descrie Daniela Cîmpean din istoria lăcașului de cult.

Foto: Facebook / Daniela Cîmpean

Detaliile și istoria bisericii evanghelice al cărei turn în formă de corn elicoidail este unică în Transilvania sunt preluate și de la fostul director al școlii, profesorul Achim Mihuleț. „Acesta este Turnul Slăninilor și al Funcționarilor. Are două niveluri: sus, se depozita slănina. Aici, veneau sașii duminica, după slujbă, să-și ia câte o bucată de slănină. Se tăia în prezența paznicului, când se scurta și bucata de lemn atârnată lângă, care era pe post de măsură. Sub depozitul de slănini, se afla un spațiu pentru funcționarii publici. Aici au muncit până în 1900, când a fost construit Sediul Public, unde se mai aflau Jandarmii, Judecătoria și Primăria”, citează Daniela Cîmpean din fostul profesor de istorie.

Achim Mihuleț. Foto: Facebook / Daniela Cîmpean

El vorbește și despre treptele turnului realizate din bucăți masive de stejar, despre ceasul elvețian din turn, fabricat în 1900, despre orga realizată de meșterul Samuel Matz, cristelnița cu decorațiuni aurite sau clopotele din bronz turnate la Sibiu în 1926, dar și despre tablou pictat de Franz Neuhauser jr., „artist vienez despre care se spune că baronul Brukenthal l-a convins să se mute la Sibiu”.  „Tabloul a fost executat în 1816, de către Neuhauser, poate cel mai important pictor din Transilvania acelor vremuri. Este o lucrare frumoasă, care atrage privirile atât prin dimensiuni, cât și prin expresivitate”, citează președinta CJ Sibiu.

În biserica din Nocrich poate fi găsit și primul blazon al familiei baronului cu statuie în Piața Mare. „Pe amvon se află prima stema heraldică a familiei Brukenthal. Ea a fost realizată de tatăl baronului Samuel von Brukenthal, pe vremea când se numea Brekner. Pentru sprijinul acordat habsburgilor în «Răscoala Curuților», Michael Brekner fost numit, la 1721, jude regal al Scaunului Săsesc Nocrich și a fost înnobilat , la 1724, sub numele de von Brukenthal”, mai declară Achim Mihuleț.

„Pe fostul profesor de istorie l-am lăsat acolo unde l-am și întâlnit: în pragul bisericii. Urmându-i pașii și ascultându-i istorioarele, turiștii ajung la o singură concluzie: județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!”, își încheie Daniela Cîmpean istorisirea de joia aceasta, publicată pe pagina sa de Facebook.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Ciobrânzan Dann

Acum 10 luni

Oare cine-i face compunerile astea ? Ca eu nu cred ca le scrie ia personal !
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 10 luni

Asteptam balada Spitalului Neinceput !
Raspunde

Xxx

Acum 10 luni

F interesant! Nu demult ne...povestea despre o macara...acum despre biserica! Oare ce poveste urmeaza? Asta sa fie rolul unei asemenea functii mai ales cind sint o gramada de lucruri de facut in judet? Oricum povestile sint faine mai ales ca de povestile despre spital eram deja cam saturati
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus