Doi strănepoți ai lui Carl Wolff, la Sibiu: ”A trăit ca nomad timp de șase ani între Sibiu și Budapesta”

Carl Wolff era „delicat, dar sănătos”, iar înălțimea sa medie era compensată de talentul său intelectual. Jumătate jurnalist, jumătate om politic, a trăit ca nomad între Sibiu și Budapesta și „era cu mult sub politica de materializare a secolului trecut”. A crezut că statul național și democrația nu merg împreună. Doi descendenți direcți ai marelui inginer, economist, jurnalist și politician sas, care a contribuit la modernizarea și industrializarea Sibiului, au venit la Sibiu să povestească despre străbunicul lor.

Invitați la Sibiu, cu ocazia aniversării a 175 de ani de la nașterea lui Carl Wolff și 95 de ani de la trecerea sa în neființă, strănepoții săi, Jakob Grohmann (poza principală - stânga) și Heinz Rybiczka (poza principală - dreapta), au oferit o perspectivă personală asupra moștenirii politice și culturale a acestuia, în cadrul unui eveniment organizat în memoria marelui om de stat și jurnalist sas. Cei doi au adus în fața audienței, adunate în Sala Oglinzilor din sediul FDGR, detalii fascinante despre viața și activitatea lui Wolff, reamintind publicului figura acestuia dincolo de istorie, prin prisma familiei.

O călătorie în trecutul familial al lui Wolff: Nomad, între Sibiu și Budapesta

Jakob Grohmann este strănepotul lui Carl Wolff, care și-a început discursul său exprimându-și recunoștința pentru evenimentul organizat și pentru ocazia de a comemora figura străbunicului său, subliniind impactul pe care l-a lăsat asupra generațiilor care au urmat.

Grohmann a vorbit despre rădăcinile familiale. „Carl Wolf a fost căsătorit cu Friederike Lehrmann și a avut cinci copii. Prima fiică Frieda și fiul Josef mor devreme, iar ceilalți trei - Marie, Alice și Carl - au crescut în Sibiu. Fiica Alice Wolf s-a căsătorit, iar în timpul Primului Război Mondial tânăra familie a plecat la Viena, unde le-au crescut pe fiicele lor Alice și Ilse. Bunica mea Alice venea adesea în Transilvania în timpul verii. În cele din urmă, familia s-a mutat în Austria Superioară, unde am crescut. Acum locuim la Viena.

Copiii Carl și Marie Wolf nu au avut urmași și nici sora bunicii mele. Și astfel noi, copiii, nepoții și strănepoții lui Alice Leischer, născută Wolf, suntem singurii descendenți direcți”.

Acesta a adus în prim-plan personalitatea lui Carl Wolff, care era un om „delicat, dar sănătos” și care a compensat statura sa mică prin „talentul său intelectual”. „Era numit încă din școală „Domnul doctor” (...) A început mai întâi să studieze chimia la Viena, dar a renunțat curând din cauza cunoștințelor anterioare insuficiente. Apoi continuă să studieze dreptul, dar trebuie să aibă de-a face cu profesorul de acolo și în cele din urmă se mută la Heidelberg. Și acolo cunoaște profesori veniți din Transilvania. Sunt întâlniri săptămânale în locuința unui profesor unde se discută soluții la cazurile juridice și asta îl inspiră să devină el însuși profesor. Citește apoi despre asuprirea sașilor și scrie primele articole ca student. Și aceste articole fac deja furori”, a povestit Grohmann.

Un detaliu revelator despre personalitatea lui Carl Wolff, menționat de strănepotul său, a fost scrisoarea sa adresată părinților, în care își exprima un puternic angajament față de națiunea sa: „Am luat decizia de a fi fidel națiunii mele până în ultima zi”. De fapt, dedicația neîncetată pentru comunitatea sașilor transilvăneni a rămas un fir conducător în viața sa, reflectându-se atât în cariera sa politică, cât și în activitatea sa de jurnalist.

„Jumătate jurnalist, jumătate om politic, a trăit ca nomad timp de șase ani între Sibiu și Budapesta (...)”.

Prietenia cu fondatorul Muzeului German din Munchen: i-a făcut rost de o pensie de onoare

Heinz Rybiczka este stră-strănepotul lui Wolff. Acesta a mărturisit că nu a avut ocazia să-l cunoască personal pe străbunicul său, deoarece a murit cu 12 ani înainte de a se naște, dar poveștile transmise de bunica sa i-au permis să contureze o imagine vie a lui Carl Wolff. Unul dintre aspectele fascinante relatate a fost prietenia străbunicului său cu Oskar von Miller, inginer german renumit, care a fondat Muzeul German de la München și a jucat un rol esențial în electrificarea orașului. Rybiczka a descris cu respect legătura celor doi bărbați, spunând că „prietenia dintre cei doi s-a dovedit și atunci când Carl Wolff trăia cu o pensie foarte modestă, iar Oskar von Miller i-a făcut rost de o pensie de onoare”.

Strănepotul a subliniat, de asemenea, influența puternică a bunicii sale asupra lui, care a moștenit de la tatăl său, Carl Wolff, un interes viu pentru politică. Aceasta a avut o profundă înțelegere a provocărilor politice din acele vremuri și a avut un spirit curajos, chiar în perioada comunistă, când a reușit să treacă numeroase pachete prin controale stricte la graniță pentru a-și ajuta fratele care trăia în condiții precare.

Rybiczka a reflectat și asupra credințelor politice ale străbunicului său, amintind că „Carl Wolf este cu mult sub politica de materializare a secolului trecut și a dus o luptă lungă, dură și curajoasă împotriva acesteia”. Această viziune l-a ghidat în activitatea sa de parlamentar și jurnalist, fiind un susținător fervent al conviețuirii pașnice între naționalități, un aspect fundamental al ideologiei sale. Stră-strănepotul a făcut comparație cu „Nathan cel înțelept”, o piesă a lui Gotthold Ephraim Lessing, și așa-numita „parabolă a inelelor”, în care adevărul trebuie dovedit prin fapte, nu prin vorbe. „Străbunicul a aplicat această pildă la relația dintre cele trei naționalități din sudul Transilvaniei: Nu cuvintele, ci faptele ar trebui să conteze pentru conviețuirea și competiția pașnică. Dacă toată lumea și-ar urma iubirea nematerială, fără prejudecăți... Cât de european era în gândire. Chiar și astăzi, nu putem decât să urăm Uniunii Europene nimic mai bun decât curajul de a urma fără să interpretăm această parabolă a inelelor”, a mai spus Rybiczka.

Acesta mai crede că Wolff „ar fi de acord cu cuvintele președintelui american Bill Clinton, care a spus că statul național și democrația nu merg împreună. O democrație are grijă de oameni și de naționalități”.

„Politica a dus la ani de conflicte violente în statul imperial. Străbunicul meu a comparat odată atmosfera din Parlamentul de la Budapesta cu cârciuma Auerbach din Faustul lui Goethe, unde studenții beți strigă unul la altul și nu se înțelege nimic”.

În final, descendentul lui Carl Wolff a ținut să sublinieze că „altruismul și dreptatea” au fost calitățile străbunicului său.

Moștenirea politică și umană a lui Carl Wolff

Discursurile strănepoților săi au scos la iveală nu doar aspectele publice ale vieții sale, ci și personalitatea sa complexă, un om care a fost adesea „greu de tolerat” ca superior din cauza cerințelor sale mari, dar care era „foarte fericit când își vedea nepoții” și avea o legătură strânsă cu familia.

Carl Wolff (n. 11 octombrie 1849, Sighișoara - d. 3 octombrie 1929, Sibiu) a fost jurist, economist, jurnalist și politician, considerat de comunitatea sașilor din Sibiu „un adevărat vizionar în ceea ce privește dezvoltarea economică în strânsă legătură cu cea de modernizare a vieții cotidiene și ridicării bunăstării populației din Transilvania”.

Între 1885-1918 a deținut funcția de director al Casei Generale de Economii din Sibiu (Hermannstädter allgemeine Sparkasse), transformând instituția într-o instituţie modernă ca societate pe acţiuni, care a devenit o bancă importantă în Transilvania, bine cotată şi căutată și la bursa din Viena. Prin această bancă, el a adus capitalul străin în țară, care era necesar pentru modernizarea și industrializarea Sibiului și a întregii regiuni. Limitând dividendele pentru acţionari la o sumă modică, Carl Wolff a folosit surplusul obţinut pentru lucrări publice. 

Printre proiectele astfel finanțate se numără: 
-  Construirea celei mai vechi uzine electrice din ţară aflată la Sadu I (inaugurată la 16 decembrie 1896).
- Electrificarea Sibiului (începând cu 1896), iar din 1905 extinderea rețelei electrice la comunele din jur. 
- Construirea Băii populare, inaugurată în 1904, în funcțiune și azi. 
- Construirea unui sanatoriu, unde veneau pacienți din întreaga țară.
- Construirea rețelei de tramvai, inaugurată la 8 septembrie 1905, Sibiul fiind totodată al doilea oraş din Europa unde s-a introdus omnibusul cu tracţiune electrică - pe roţi de lemn, fără şine, strămoșul troleibuzului.
- Prin Casa de Economii a promovat înfiinţarea sistemului de apă potabilă și canalizare, pavarea străzilor cu piatră cubică, redeschiderea Hotelului Împăratul Romanilor în actuala clădire (1895). 
- Tot Casa de Economii a fost finanţatorul căilor ferate Sibiu-Cisnădie, Sibiu-Făgăraş, Sibiu-Agnita, Sibiu-Vinţul de Jos.
-  Prin Casa de Economii, Carl Wolff a promovat proiectul de amenajare al râurilor Olt, Cibin, Târnava Mare, Mureş.
- În 1885, Carl Wolff a devenit membru fondator al Cooperației Raiffeisen (Raiffeisen-Genossenschaft) din Sibiu, înfiinţată în scopul sprijinirii ţăranilor. 
- O preocupare a sa a fost cea de stabilizare a populaţiei împotriva emigrării în SUA. Pentru atingerea acestui obiectiv, a cumpărat terenuri, păduri şi clădiri devenite vacante din zona rurală şi a organizat o colonizare rurală internă, prin revânzare cu dobândă mică sau prin arendare.

Carl Wolff a fost membru și a sprijinit:
- Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor (Siebenbürgischer Karpatenverein - SKV, înfiinţată în 1880), asociaţie care a pus bazele staţiunilor Păltiniş şi Poiana Braşov şi a construit nu mai puțin de 60 de cabane în Munţii Carpaţi, amenajând 700 de km de trasee montane. 
- Asociaţia de înfrumuseţare a oraşului (1881), care a participat la amenajarea Parcului Sub Arini (înfiinţat pe 22 ha în 1856).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Ion Surdu

Redactor