Un pui de urs care a căzut într-o fosă dezafectată aflată pe fondul Moșna din județul Sibiu, a fost salvat de vânători. Nu se știe cum a ajuns puiul acolo, dar vânătorii au găsit o metodă de a-l scoate fără să-l tranchilizeze sau să-l streseze. Cu alte cuvinte, l-au ajutat să iasă singur.
Întâmplarea a avut loc miercuri, 16 octombrie, pe fondul Moșna, fond gestionat de Asociația de vânători Hunter Club Târnava Mare al cărei director este Alexandru Mareș. Acesta povestește că oamenii din zonă au sesizat prezența puiului de urs căzut într-o fosă septică dezafectată.
„Ei au anunțat paznicul de vânătoare care s-a deplasat la fața locului. Am ținut permanent legătura cu el, iar între timp am anunțat jandarmii și autoritățile locale”, spune directorul asociației.
Cei prezenți la fața locului au ajuns la concluzia că nu este nevoie de tranchilizarea animalului sălbatic pentru a-l salva. Au văzut că ursul încerca să iasă singur, dar nu reușea să ajungă până în vârf. Astfel au luat decizia să-l ajute ei să iasă, mai ales că era pericolul ca ursoaica să fie prin zonă.
„Este vorba de puiandru de până în doi ani și sigur mama lui era prin zonă. Acesta era, cu adevărat pericolul. Așa că cei prezenți au luat un lemn mai gros și lung de vreo trei metri pe care l-au băgat înăuntru. Ursul a văzut bușteanul și s-a cățărat pe el. Așa a reușit să iasă”, mai spune Alexandru Mareș.
Cei care au luat parte la acțiune, vânători, autorități și jandarmi au stat la distanță pentru a evita un posibil contact cu animalul.
Astfel, întreaga acțiune a avut un final fericit, cu puiul de urs care iese din fosă și aleagă spre pădure, acolo unde îi este locul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: pui de urs salvat de vanatori , pui de urs in fosa , mosna pui de urs , pui de urs salvat la mosna , foto , video , Alexandru Mareș
Vizualizari: 1893
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Gigi
Acum 1 oră
Jeg de sas
Acum 1 oră
Gelu
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 1 oră
Kokos