8 familii care locuiesc abuziv în garsonierele cu numerele 3 și 5 de pe strada Tineretului, vor fi evacuate, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj. Toate au primit sentința judecătorească conform căreia trebuie să părăsească spațiile pe care le-au ocupat fără drept.
Primarul Gheorghe Roman spune că, prin intermediul Direcției de Asistență Socială, se vor căuta soluții pentru familiile care au copii. Totodată, edilul a mai explicat că proiectul demolării celor două imobile merge înainte.
”Pentru ca medieșenii să fie informați corect, vreau să vă fac cunoscut faptul că este vorba despre 8 familii care locuiesc abuziv în acele blocuri. Pentru cele 8 familii există sentință judecătorească de evacuare, ele cunosc acest fapt încă de la începutul anului.
Executorul nu va face altceva decât să ducă la sfârșit sentința. Pentru familiile cu copii vom găsi soluții cu Direcția Socială, pentru a putea trece peste această iarnă. Proiectul pe care l-am promis în urmă cu ceva ani și anume acela de a demola blocurile din cartierul italian, așa cum îl cunoaștem cu toții, merge mai departe”, a declarat Gheorghe Roman pentru NovaTV.
Sursa foto: Captură video
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: blocuri demolate in medias , blocuri demolate , familii evacuate in medias , familii evacuate , Mediaș
Vizualizari: 1435
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Q
Acum 9 ore
Newman
Acum 9 ore
Ron
Acum 10 ore
Eu
Acum 11 ore
Emil