Duminică,
14.09.2025
Parțial Noros
Acum
21°C

Peste 100 de motocicliști l-au condus pe ultimul drum pe Cipi, bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe Valea Oltului. „Am fost a doua lui familie”

Peste 100 de motocicliști l-au condus pe ultimul drum pe Cipi, bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe Valea Oltului. „Am fost a doua lui familie”

Luni, 21 octombrie, pe DN 7, în zona Lotrișor, a avut loc accidentul în care Cipi, un motociclist sibian, membru al Veteranii Riders Club Sibiu, și-a pierdut viața. Vineri, 25 octombrie, peste 100 de motocicliști din țară și de peste hotare l-au condus pe ultimul drum alături de familie și apropiați. Îi leagă ani de amintiri și clipe petrecute împreună, dar și zeci de activități caritabile în care Cipi s-a implicat cu devotament.

Alexandru Bârsu, vicepreședintele Veteranii Riders Club Sibiu spune că întreaga comunitate de motocicliști din Sibiu numără peste 200 de membri, toți având o legătură specială între ei. Se consideră a fi o mare familie. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care zeci de motocicliști s-au alăturat familiei și apropiaților sibianului care și-a pierdut viața în accidentul de la începutul săptămânii, de pe Valea Oltului.

„Cipi era foarte cunoscut în lumea moto și au venit prieteni de peste tot. Din țară și din străinătate. Face parte din comunitatea noastră de cel puțin șase ani, dar a fost foarte implicat. Am fost a doua lui familie. Un prieten, un om, un soț și un tată deosebit. Ne leagă ani de amintiri. Noi făceam foarte multe acțiuni de caritate. Din fericire am avut puterea de a face multe lucruri minunate împreună și toate ne vor rămâne în suflet. Plimbări, excursii și acte caritabile care ne umpleau inima de bucurie, ne completau. Pentru Cipi toată lumea era herr și o să ne rămână tuturor în amintire că de câte ori ne opream să facem o pauză și trebuia să plecăm el spunea mereu: fetelor, mergem? O să rămânem cu un mare gol. Era trup și suflet mai mult decât mulți dintre noi, spune zâmbind trist Alexandru Bârsu.

Au venit motocicliști din Alba, Brașov, Constanța, Timișoara, Hunedoara și chiar de peste hotare.

Codruța a venit de la Brașov pentru a fi alături de familia lui Cipi în momentele grele prin care trebuie să treacă.  

„Ne unește o pasiune și anume motocicletele. Am avut cele mai frumoase momente alături de veterani acolo unde și el a fost parte din acest grup de oameni pe care i-a unit pasiunea și bucuria de a trăi momente unice în viață. Am venit să fim alături de familie pentru că suntem prieteni apropiați cu soția și copilul lui. Avem foarte multe amintiri împreună, am mers la foarte multe întruniri moto, la fiecare acasă, foarte multe momente frumoase, iar ultimul dintre ele a fost în august, la Făgăraș, acolo unde ne-am întâlnit cu toții, unde am râs, am glumit și nu ne-am imaginat că se va termina totul atât de repede. Chiar săptămâna trecută, unde eu nu am reușit să ajung de la Brașov, am avut întâlnirea de închidere de sezon moto, unde a fost și Cipi, unde s-au întâlnit cu toții, fără să ne așteptăm că pleacă luni la muncă și nu-l mai revedem. Cipi a fost un om pe care eu l-am cunoscut extrem de loial, familist, sincer, pasionat, integru și închis cumva în el. Dar în anturajul nostru de motocicliști era altfel, a fost foarte deschis și natural”, spune Codruța.

Accidentul în care motociclistul sibian și-a pierdut viața a implicat coliziunea dintre mașina pe care o conducea și un tir. Cipi a ajuns în viață la spital, însă starea lui s-a agravat iar marți dimineață medicii au anunțat că a încetat din viață.

Motocicliștii au plecat alături de cortegiu de la Biserica de pe Mihai Viteazu, pe strada Nicolae Iorga și apoi pe Calea Cisnădiei și l-au condus până la cimitir.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

7 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Noii luxemburghezi din Muiereasca!!!

Acum 10 luni

Donatorii fac miting. Galeriile nu au voie, ca se bat. Astia au ! De ce, pentru ca nu au adversari !!!

Raspunde

Rob

Acum 10 luni

Nu trebuie să-ți fie ciudă că 100 de oameni sunt mai uniți ca familia ta de 3. Poți începe să-ți corectezi atitudinea prin a face diferența dintre o înmormântare și un meci.
Raspunde

Petre

Acum 10 luni

Inteligenta nu e una din virtutile tale!
Raspunde

Javert

Acum 10 luni

@Rob &Petre ,În primul rând nu va duce capul sa pricepeți un mișto (pentru tantalai este vorba de o ironie) ,în al doilea rând, la toate înmormântările mafioților din România se aduna cohorte de infractori care deplâng moartea idolului lor. În general ,voi ăștia motocicliștii ,cel mai inteligent lucru pe care îl puteți face este să vă turați motoarele prin oraș cam pe la ora 2-3 noaptea obligatoriu pe strazile din Sibiu.
Raspunde

CX

Acum 10 luni

Cine era vinovat de producerea accidentului?

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 10 luni

In Romania, sofatul este loterie. https://www.gazetavalceana.ro/fapt-divers/foto-accident-pe-valea-oltului-un-tir-si-o-masina-au-intrat-in-coliziune/

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Argus

Acum 10 luni

Donatorii de organe merg în haită.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus