Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Peste 70% dintre apelurile date la Telefonul Copilului - 116 111, anul trecut, au expus probleme emoționale. S-au împlinit 17 ani de la înființarea acestui număr

Peste 70% dintre apelurile date la Telefonul Copilului - 116 111, anul trecut, au expus probleme emoționale. S-au împlinit 17 ani de la înființarea acestui număr

Aproape trei sferturi (72,7%) dintre apelurile din 2023 la Telefonul Copilului - 116 111 - au expus probleme psiho-emoţionale, iar din totalul situaţiilor care au necesitat consiliere 24,3% au făcut referire la probleme asociate ideii suicidare, scriu jurnaliștii de la Agerpres. 

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Telefonul Copilului, transmis marţi cu ocazia împlinirii a 17 de la înfiinţarea unui număr unic la nivel european pentru acest serviciu de asistenţă pentru copii, 42,6% dintre copiii care au exprimat probleme psiho-emoţionale au vârste cuprinse între 13 şi 15 ani.



„Asociaţia Telefonul Copilului oferă consiliere specializată şi colaborează cu instituţii relevante pentru acele situaţii care impun intervenţie în regim de urgenţă. Numărul apelurilor către 116 111 continuă să crească an de an. Mai mult, cazuri în care viaţa copiilor a fost pusă în pericol şi-au găsit rezolvarea la doar un apel distanţă, la 116 111. Acest lucru demonstrează faptul că linia unică europeană de asistenţă pentru copii, cunoscută şi în rândul copiilor din România drept Telefonul Copilului, reprezintă un instrument de sprijin esenţial într-o lume dominată de provocări şi de necunoscut pentru copii", a declarat directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, Cătălina Surcel.

Decizia Comisiei Europene cu privire la linia unică europeană de asistenţă pentru copii 116 111 a apărut în urma Recomandării Parlamentului European - „Declaraţia cu privire la serviciile Telefonul Copilului în Europa" (17 ianuarie 2006), care menţionează că aceste servicii trebuie să fie susţinute de Uniunea Europeană ca un instrument esenţial pentru protecţia drepturilor copilului şi trebuie să aibă un număr comun pe continent.

România a fost cea de-a treia ţară din Uniunea Europeană care a pus la dispoziţia copiilor numărul unic de asistenţă 116 111, conform dispoziţiilor Deciziei Comisiei Europene prin care s-a instituit în sarcina statelor membre şi, implicit, a României obligativitatea de a rezerva numărul de telefon 116 111 pentru serviciul „Telefonul Copilului".

Conform datelor publicate de Child Helpline International, alianţă în care România este reprezentată de Asociaţia Telefonul Copilului, în fiecare an serviciile Telefonul Copilului din Europa oferă consiliere unui număr de peste un milion de beneficiari. Începând din perioada pandemiei, problemele de sănătate mintală constituie principalul motiv pentru care copiii solicită consiliere la linia unică europeană de asistenţă 116 111.

Sursa foto: Facebook Asociația Telefonul Copilului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus