Istoria cartofului: Prima mențiune în spațiul românesc apare în Sibiu, acum 255 de ani. Comuniștii voiau să scape de Gândacul de Colorado la Păltiniș. ”Nemțulu buhăitu de cartofi și bere”

În 14 martie 1769 guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei trimitea de la Sibiu o ciruclară în privința culturii cartofului. Se specifica faptul că acesta poate fi cultivat, în ciuda opoziției populației. Este primul act în care apare cartoful pe actualul spațiu românesc, conform documentului tradus din latină de către Muzeul de Istorie din Tg. Mureş.

”Pe baza dispoziţiilor, toţi locuitorii, magnaţi, nobili şi oameni de rând, să fie stimulaţi la exercitarea sârguincioasă a acestei ramuri a economiei şi totodată la încetăţenirea preparării cartofului prin ardere şi gătire; mai mult, prin alte exemple potrivite, practica cultivării să fie reînnoită ca să nu se sisteze cumva, în acelaşi timp să fie cercetată dacă şi unde s-a început cultivarea acestei poame înainte de apariţia acestui decret gubernial şi în ce măsură este practicată ea”, se precizează în documentul citat de mai multe surse.

Articol ”ce să mâncăm” apărut în Telegraful Român, în 1850

Sibiul, înaintea Franței

Interesant este că de abia după doi ani de la momentul în care la Sibiu autoritățile îndemnau populația să cultive cartoful, Academia Franceză decretează că tuberculul poate fi consumat de către populație.

Cartoful a ajuns în Franța în 1763, când în plină foamete, un farmacist propune spre cultivare această plantă. Cu sprijinul regelui Ludovic XVI se spune că a reușit să-i convingă pe oameni să mănânce cartofi. Tuberculii au fost plantați la marginea Parisului, pe terenuri aparținând Coroanei, iar în momentul în care aceștia puteau fi recoltați, pe timpul zilei erau păziți ostentativ, de gărzi înarmate. În schimb, noaptea nu mai era niciun fel de pază, astfel încât parizienii să poată fura în voie, se descrie în istoria acestei plante.

”Romănulu e sătulu de mălaiu și brănză, slavaculu venitu cu pănea de ovăsu, nemțulu buhăitu de cartofi și bere, sasulu îngreoiatu de păne și slănină„

În presa din Transilvania primele apariții ale cuvântului ”cartof” apar în anii 1850, în contextul articolelor despre hrana națiunilor din această zonă.

Astfel, în Gazeta Transilvaniei, publicație de apărea la Brașov, se preciza în 1853 despre cartof că se mănâncă ”ferți, fripți, prășiți, acri și dulci”.

”Acumu pe căndu se începe lucrulu celu mai greu alu cămpului, căndu țeranulu trebue să lucre dela osu, precumu este vorba de tóte zilele, ne vine prea îndămănă a avea o privire fugitivă în grănariulu romănului, în cămara lui. (…)

Din acei inși trăiește cu fertură și mai regulatu, care din ei mănăncă păne de grău și cărnării, care ce îndoapă numai de mămăligă cu lăpte și cu legume, care își păstreză vieța numai cu păne de orzu, care'și încarcă stomahulu numai cu cartofi, ferți, fripți, prășiți, acri, dulci și așea mai departe. (…) Romănulu e sătulu de mălaiu și brănză, slavaculu venitu cu pănea de ovăsu, nemțulu buhăitu de cartofi și bere, sasulu îngreoiatu de păne și slănină (…)”

Articol din Telegraful Român în 1870

”Unu gândacu de cartofi necunoscutu până acum s’a aretatu in America nordică”

Nu foarte departe de acest moment, Telegraful Român, ziar ce apărea la Sibiu, scria cu litere chirilice în 1870 despre inamicul cartofului, Gândacul de Colorado. Insecta nu apăruse încă în Transilvania și nici în Europa, însă se prevedea că aceasta va ajunge cât de curând.

„Unu gândacu de cartofi necunoscutu până acum s’a aretatu in America nordică. Este de temutu ca acestu gândacu se va transplanta de acolo și în Europa, ca o plagă prin aducerea de cartofi de semintia. Acestu gândacu s’a aflatu în apropiarea munțiloru stâncoși la începutulu seculului acestuia pre niște cartofi selbatici, dela cari trecură și la cei cultivați. Cam prin anulu 1860 a trecutu dincolo de Missuri în totu anulu înaintează spre Estu cu câte 50 mile englezesci pe an, iar în 10 ani póte ajunge la oceanulu Atlanticu. Se arată în mase mari”, scrie în Telegraful Român.

Reclamă la sămânță de cartofi în 1870

Comuniștii au vrut să scape de dăunătorii cartofului la Păltiniș. Proiect abandonat după 1990

În octombrie 1987, Tribuna Sibiului scria despre un experiment desfășurat la Păltiniș prin care se dorea producere de clone de cartofi, fără a fi afectate de către dăunători, în special gândacii de Colorado.

”Vestea că în acest an, la Păltiniş, la altitudinea de peste 1.200 de metri, se vor cultiva cloni de cartof a stârnit multe controverse. Specialişti şi nespecialişti îşi puneau întrebarea dacă iniţiativa va da rezultate.

Glonţ, ca să folosim definiţia dată in micul dicţionar de biologie, se numeşte descendenţa rezultată dintr-un singur individ prin înmulţire asexuată. Clonii de cartof se obţin prin selecţionarea unui cuib, dintr-un cîmp de experienţă infestat, care a rezistat acestor vitregii dovedind prin aceasta că e imun la atacurile unor boli şi dăunători.

Tuberculii rezultaţi din acest cuib primesc denumirea de cloni „A“ şi se cultivă in continuare pentru înmulţire în câmpuri special amenajate.

Procedeul se repetă cinci ani la rând, iar tuberculii rezultaţi devin baza de pornire pentru obţinerea de cartofi de sămânţă din categoria biologică superelită. Iniţiativa e deosebit de valoroasă. Aplicîndu-se în continuare în haremurile tehnologice recomandate, se va crea posibilitatea producerii sămânţei de cartofi în interiorul judeţului şi cum sămânţa e unanim recunoscut drept cea mai rentabilă investiţie, vom beneficia de mari avantaje şi, mai ales, de recolte mari, sigure şi stabile pe suprafeţele cultivate”, se prefciza în articol.

Clonii crescuți la Păltiniș au fost furnizaţi de Institutul de la Braşov, iar înmulţirea lor a fost încredinţată Staţiunii de cercetare şi producţie pomicolă de la Cisnădie, se preciza în articol.

”Cartofii din soiurile timpurii au ajuns la maturitate după 100 de zile de la plantare (sfârşitul lunii august) iar soiurile mai tardive după 120 de zile, mai precis la finele lunii septembrie. Iată şi citeva rezultate pe cuiburi. Pe 20 la sută din cuiburi au fost recoltaţi cîte 36 cloni (tuberculi), îngreutate totală de peste 4 kg. (…) Respectînd proporţiile înseamnă că în viitorii ani se va putea asigura necesarul de săminţă, din soiuri biologice superioare, pentru întreg judeţul”, se mai scria în ziar.

Specialiștii din agricultură spun că experimentul din Păltiniș a fost încheiat după 1990 pentru că nu au mai fost producători care să folosească acele soiuri.

”De ce s-a ales atunci Păltinișul? Deoarece clona trebuie să o înmulțești într-o zonă în care nu sunt anumiți dăunători. Păltinișul era ferit de anumite insecte, de anumite alte plante, astfel că s-a considerat că este un teren fertil pentru așa ceva.

Nu s-a mai continuat pentur că imediat după 90 s-au fărâmițat terenurile agricole. Ce se făcea la Păltiniș era destinat pentru societățile mari, ce se făcea acolo ajuta reînmulțirea la nivel județean în ferme 80, 100 hectare de teren. A fost o perioadă în care s-a fărâmițat terenul și nu am mai avut șansa să continuăm. Nu a existat nici interes pentru că s-a reorganizat întreaga agricultură”, a precizat unul din cei care implementau proiectul în 1987.

Sașii cultivau grâu și mâncau cartofi

O relatare asupra felului în care erau priviți cartofii o face Bogdan Popa, profesor la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, în lucrarea ”Relatări de călătorie ca sursă pentru o istorie socială a alimentaţiei în Țările Române (secolul al XIX-lea)”.

El spune că sașii din Transilvania preferau să mănânce cartofi, iar cerealele pe care le cultivau le exportau în sud.

„În ciuda aparentei uniformități a mămăligii, al cărei areal se suprapunea, conform opiniei generale ce predomina printre călătorii străini, peste toate ținuturile locuite de români, existau variații ce par să fi ținut de tradițiile alimentare proprii fiecărei populații, precum şi de condițiile regionale de climă. Astfel, conform lui Ernst Anton Quitzmann, saşii din Transilvania cultivau cereale pentru comerț, dar mâncau mai mult cartofi. Johann Georg Kohl se folosea de comparația cu predominanța cartofului pentru a explica cititorilor de limbă germană importanța porumbului şi a mămăligii. Acelaşi geograf şi călător german constata o „notabilă îndărătnicie”: pâinea nu făcea parte dintre produsele alimentare larg răspândite în Țările române. Grâul, „prin excelență cereala civilizației”, era cultivat îndeosebi în Țara Românească, pentru a fi exportat, dar şi folosit la masa familiilor boiereşti sau a orăşenilor”, se precizează în analiză.

Carnea cu cartofi, așa cum o știm astăzi, iar dieteticienii ne spun că e o combinație dăunătoare, s-a practicat destul de târziu în spațiul românesc, inclusiv în Transilvania. Aflăm asta din aceeași analiză.

”Consumul de carne era foarte redus. Acest aspect se regăseşte atât în relatările de călătorie din prima parte a secolului al XIX-lea, cât şi în izvoarele româneşti contemporane şi în cercetările medicale sau sociologice ulterioare.

Dacă la Londra, Ion Codru-Drăguşanu era surprins de faptul că bucătăria englezească consta îndeosebi din fripturi şi cartofi, fără ciorbe, legume crude sau murate, călătorii englezi, îndeosebi, constatau la rândul lor că aceasta nu era prea des mâncată în Ġările române, fiind înlocuită uneori de slănină.

Carnea nu este cu totul absentă din relatările de călătorie, dar apare mai ales la acei călători care au fost primiți în înalta societate locală, mare consumatoare de carne („amatorii de mâncare bună găsesc în Moldova şi mai cu seamă la Galați cu ce să-şi satisfacă pofta gastronomică, cu condiția totuşi să aibă un bucătar bun”, scrie autorul.

Sursa foto principală: Pixabay

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro