Vineri,
06.12.2024
Parțial Noros
Acum
4°C

Teodora și Marius, cuplul din Sibiu care la peste 50 de ani urcă pe unii dintre cei mai înalți munți din lume: „Când ajungi în vârf și realizezi că tot efortul este meritat, trăirea este maximă”

Teodora și Marius, cuplul din Sibiu care la peste 50 de ani urcă pe unii dintre cei mai înalți munți din lume: „Când ajungi în vârf și realizezi că tot efortul este meritat, trăirea este maximă”

Teodora și Marius Pîrcălăboiu sunt căsătoriți de 33 de ani. Din anul 1991, mai exact. Au doi copii împreună pe care i-au crescut mari și frumoși. Știu asta din bucuria pe care o au în glas atunci când vorbesc despre ei. Băiatul are 30 de ani, iar fata 26 ani. Dar dincolo de inelele de pe degete și de copii, pe cei doi îi mai leagă ceva: iubirea pentru munte, pentru aventură și escaladare. Întâi a fost el un împătimit al muntelui, apoi a devenit și ea, iar în ultimii 13 ani au scris istorie alegând, în fiecare an, un vârf din munții lumii pe care să-l atingă. În vara asta, de exemplu, au ajuns în Rusia și au cucerit vârful Elbrus. Pentru viitor și-au propus Aconcagua și Kilimanjaro.

Pe Teodora și pe Marius i-am cunoscut la finalul lunii septembrie, atunci când au acceptat invitația de a ne cunoaște la redacția ziarului. Aflasem despre ei și despre pasiunea lor pentru munte de la fiica lor Andra Ioana, care ne scrisese să ne spună cât de mândră este de părinții ei. 

„Au escaladat împreună munți înalți ai lumii la vârsta de 50, respectiv 55 de ani. Au povești incredibile de împărtășit, experiențe care ar putea să-i ajute și pe alți entuziaști ai acestui hobby. Pentru părinții mei muntele a devenit un stil de viață, deși ei au locuri de muncă obișnuite. În august au ajuns pe Elbrus, cel mai înalt vârf montan din Rusia și Europa. Eu nu am mai auzit în Sibiu de cupluri care să facă asta și mi-ar plăcea tare mult să le fac cunoscută povestea”, a scris Andra în mesajul ei către redacție. 

Prima dată munții României

Marius este inginer la o firmă din Sibiu, pasionat de grădinărit și electronice pe care este fascinat să le repare. Teodora este manager de locație de foarte mulți ani și este implicată în acțiuni de voluntariat, care implică deplasarea pe munte, iubitoare de oameni și de călătorii. Cei doi se cunosc de peste 35 de ani și urcă pe munte împreună încă dinainte de a fi căsătoriți. 

Pasiunea a avut-o el din copilărie. 

„Am început cu drumeții pe dealuri și apoi tot de mai sus”, spune Marius.  

Își stabilesc un obiectiv și apoi fac tot posibilul să și-l atingă. 

„Fiica noastră este foarte impresionată și îngrijorată în același timp, că ea nu a mai auzit să urci munți așa înalți ca Elbrus la vârsta noastră”, spune Teodora și în ochii ei mari, verzi-albaștri, se vede un amuzament ușor.   

„I-am luat și pe ei pe munte, încă de când erau mici, dar niciunul nu a deprins pasiunea asta de a călători tot timpul. Fiica noastră, însă, se documentează foarte mult, pe expediții, alpiniști și ne trimite mereu link-uri. Cred că va ajunge în scurt timp să știe mai multe decât noi”, mai spune ea.  

Vf Lespezi - Munții Făgăraș - România

În România au văzut cam tot ce se poate vedea în materie de munte. 

„Ne-au impresionat toți munții noștri pentru că sunt frumoși și spectaculoși. Indiferent despre ce munți vorbim, ca sunt de peste 2.000 de metri sau sunt Apuseni. Sunt foarte frumoși și sunt multe lucruri de descoperit în țara noastră. Sunt chei, peșteri, cascade. Munte nu înseamnă doar un vârf. Înseamnă o călătorie, înseamnă experiență, timp petrecut acolo, natură, înseamnă un tot. Dacă acorzi timp pentru fiecare lucru în parte, deja este mai mult decât un vârf”, spun cei doi soți. 

Apoi au plecat pe munții înalți ai lumii

De 13 ani au decis că trebuie să facă mai mult și au trecut granițele țării. Au ales munți înalți din Europa, Asia și din Africa.

Teodora și Marius nu pot spune un număr de vârfuri înalte pe care să le fi făcut în ultimii 13 ani, pentru că au fost multe. Majoritatea au avut peste 4.000 de metri. Cel mai înalt vârf cucerit a fost chiar Elbrus, de pe care s-au întors la finalul lunii august, anul acesta. 

Muntele este în Rusia, fiind cel mai înalt stratovulcan din Europa și al 10-lea din lume după proeminența topografică. Are 5,642 de metri. 

În palmaresul lor se află și muntele Damavand, care are și el peste 5.600 de metri, fiind cel mai înalt vulcan al Asiei. 

În total au fost patru vârfuri peste 5.000 de metri cucerite de cei doi soți. 

Au ajuns și pe Ararat, un munte vulcanic situat în estul Anatoliei, pe Platoul Armeniei. Vârful său, cu o înălțime de 5.137 m, reprezintă punctul de maximă altitudine din Turcia. De asemenea, au urcat și pe Kazbek, un munte de 5.054 de metri situat în Georgia. 

Kazbek 5047m - Munții Caucaz - Georgia 2023

Elbrus, ultima aventură

Dintre acestea Elbrus, vârful escaladat în acest an este, oficial, cel mai înalt. Marius spune că există unele informații care arată că Damavan ar fi ceva mai înalt. Pe plăcuța vârfului este trecută o înălțime de 5.671 metri, însă măsurătorile oficiale arată că are doar 5.610 metri, sub Elbrus.   

Pe vărf au plecat de la o altitudine de 3.800 de metri, acolo unde era ultima bază și au făcut opt ore până sus.  Au plecat la ora 00.00 și au ajuns pe vârf la 8.15 minute. 

„Se pleacă noaptea în urcare pentru că în prima partea a zilei, de cele mai multe ori, vremea este stabilă. Întervalul este între 00.00 și două dimineața, pentru că, de cele mai multe ori, în prima parte a zilei este vremea stabilă și ai cele mai multe șanse să te întorci pe o vreme corespunzătoare. La altitudini mari vremea se poate schimba brusc. De foarte multe ori se poate întâmpla asta. De exemplu, dacă se sârnește vântul și la întoarcere îți suflă din față, eforturile sunt foarte mari. Ni s-a întâmplat. În aceste contiții toți alpiniștii ies la prima oră și atunci se merge la frontală, pe potecă, noaptea, se văd doar luminitețe, iar în zona vârfului se face lumină”, povestesc cei doi. 

Până acum Teodora și Marius nu au avut situații extreme care să-i pună în pericol. Au reușit să-și gândească traseele astfel încât să evite vremea rea. 

„Cam o medie de cinci zile durează sa faci un asemenea vârf de la bază și până sus. Ultima ieșire o faci către vărf”, mai spun ei.

La vârfurile de până în 5.000 de metri, poate și puțin mai înalte nu este nevoie de oxigen. Marius spune că sunt persoane care pot urca și Everestul fără oxigen. 

„Contează organismul de fiecare dată, ce moștenire genetică ai și cât esti de pregătit chiar și la munții de 5.000 sau peste 5.000 de metri. Cred că organismul memorează cumva dacă ai mai urcat vărfuri mari. Când am urcat prima dată pe Mont Blanc am urcat foarte repere amândoi la 3.800 de metri și nu ne-a fost prea bine. Am avut ușoare dureri de cap, grețuri, amețeală, dar ne-a trecut după câteva ore și am reușit să facem vărful.”

Se pregătesc constant

Pentru că muntele este un stil de viață pentru cei doi, Teodora și Marius spun că pregătirea lor este continuă. În două sau chiar trei weekenduri pe lună ei urcă pe munte. Urcă și pe drumuri marcate, dar își strabilesc și trasee nemarcate pe care să le urce. 

Monte Perdido - Muntii Pirinei - Spania

Când ajung să urce pe vârfurile înalte, pregătirea lor începe cu aclimatizările. 

„De exemplu acum, la ultimul vârf urcat am fost până la 3.400 de metri, apoi am coborât la 2.000 de metri, apoi am urcat la 3.700, am stat și următoarea zi, am urcat la 4.200, apoi nu a mai fost vreme bună și ne-am oprit. Când vremea a permis din nou, am urcat la 4.700 și am coborât. Am făcut aclimatizarea în condiții de vreme proastă. Și în cele din urmă am reușit să atingem vârful”, povestec ei. 

Cei doi spun că tehnologiile din ultimii ani au făcut ca urcările pe munți înalți să fie mult mai accesibile. Nu se mai cară mult. În afară de echipamenul obligatoriu, care în mare parte este pe alpinist nu ar mai fi mare lucru de cărat. Sunt însă câteva lucruri care nu trebuie să lipsescă din rucsac când pleci în astfel de provocări.

„Haine călduroase, o minimă trusă de prim ajutor, folia de supraviețuire, echipamentul de înălțime, telefoanele, batoane proteice, termosul cu ceai și apă. Hidratarea este importantă. Te multe ori la altitudini mari nu poți să înghiți și atunci un baton este suficient cât să-ți dea puțină energie”.

Au în jurul lor prieteni iubitori de munte care-i însoțesc în unele drumeții, dar nu și în expediții. Îi susțin însă, oricât de nebunesc li se pare câteodată, ceea ce Teodora și Marius aleg să facă. 

„Chiar anul acesta, înainte de a pleca în Rusia s-au aigurat că știm exact în ce ne băgăm și ce vrem să facem”, spune Teodora zâmbind. 

Câte un vârf pe an

În 27 august 2024 au atins vârful Elburs și apoi au coborât și au plecat în Georgia. Au făcut câte un vârf pe an în ultimul timp, cu o pauză în pandemie când au ales munți mai mici în Italia sau Spania. 

Dintre toate experiențele lor spun că urcarea pe Kazbec, un vârf din Georgia, se numără printre preferatele lor.  

Kazbek 5047m - Muntii Caucaz - Georgia 2023

„Acolo am avut o logistică făcută de noi în totalitate și ne-am descurcat foarte bine. A fost o experiență deosebită pentru că pe munte vremea este imprevizibilă, iat în Georgia ne-a dat bătăi de cap. Astfel, cucerirea vărfului a fost o adevărată provocare. A trebuit să urmărim permanent buletinele meteo și să profităm de fiecare clipă care ne-a permis să urcăm. Traseul a fost unul spectaculos. Și din nou special pentru noi a fost cucerirea, în anul 2013, a vârfului Mont Blanc, pentru că a fost un vis din copilărie, ce atunci părea irealizabil”, spun cei doi. 

Nu se opresc aici

Marius spune că accesul la internet i-a făcut pe unii tineri să încerce să urce pe munte, dar mulți sunt neinformați, nu respectă muntele și de multe ori nu au un echipament adecvat. 

„I-aș îndemna să meargă, să facă mai mult sport și să cunoască cu adevărat muntele și să-l respecte. Dar nu numai pe ei. Pe toți oamenii, pentru că mișcarea se poate face la orice vârstă și vorbim aici de mișcare și nu de sport de performanță. Își pot crea un stil de viață așa, iar schimbările se vor vedea. De exemplu, pe noi ne-a impresionat Norvegia. Acolo foarte multă lume face mișcare. De la copii mici și până la cei în vârstă, consecvent. Dar, acolo este deja altă mentalitate”, spun cei doi soți.   

Vf Damavand - Iran 2022

Sunt și planuri de viitor, dar Teodora și Marius nu pot spune cu certitudine când vor prinde contur pentru că ambițiile lor devin din ce în ce mai costisitoare.  

„Ne-am dori să ajungem în Argentina, să cucerim Aconcagua, deși nu e un munte greu am vrea să urcăm și pe Kilimanjaro, dar sunt aventuri foarte scumpe și la noi totul se îmulțește cu doi.”

Marius ar merge și pe Everest. Se simte în stare pentru el. Teodora, în schimb, ar vizita doar zona. 

„Everestul este un munte foarte scump. Costurile sunt foarte mari pentru a putea ajunge pe vârf. Ceea ce am făcut până acum a fost pe cont proriu, fără ghizi, cu logista noastră și totul a depins de noi. Pe Everest nu poți de unul singur”, spun ei. 

De renunțat nu vor renunța pentru că ceea ce au trăit în ultimii 13 ani este deja în sângele lor. 

„Este ceva ce nu poți descrie foarte ușor. Când ajungi în vârf și realizezi că tot efortul este meritat, trăirea este maximă. De multe ori nu este ușor, dar satisfacția este uriașă. Și atingerea vârfului nu este totul, pentru că vârful este opțional, dar coborârea este obligatorie. Nu te poți relaxa decât pentru scurt timp și apoi ai grijă să cobori în siguranță. Dar senzațiile și trăirile sunt de nedescris, încheie cei doi soți.  

Vf Gran Paradiso - Italia

Vf Marmolada - Dolomiti - Italia

Vf Mulhacen - Sierra Nevada - Spania

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

5 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cucu Starostescu _Docuz

Acum 1 lună

Si eu pot urca pe asemenea varvuri. Iau cu mine o tablita pe care scrie ,,Marmolada,, o aplic pe denumirea adevarata si iata-ma in Alpii Dolomitici !
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

A planta *** 

(Acest mesaj a fost moderat din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul)

Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Are cu profanarea muntilor.
Raspunde

Claradi

Acum 1 lună

Felicitări dragilor, sunteți de aceiași vârstă cu mine și recunosc ca mie nu îmi place să urc nici scări darămite munți! Sunteți un exemplu de ambiție și perseverenta!

Raspunde

Andreea

Acum 4 săptămâni

I-am cunoscut pe amandoi anul acesta la statia meteo de la Lacul Iezer spre varful Pietrosul Rodnei. Datorita lor, am indraznit sa urcam pe munte, pe traseu nemarcat si sa cucerim Pietrosul Rodnei. Sunt doi oameni frumosi si plini de viata. Sa fie sanatosi pentru a putea cuceri cat mai multe varfuri! Ma bucur ca i-am cunoscut! Sunt un exemplu!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus