În următoarele trei-patru zile constructorii estimează că vor termina de așternut asfaltul pe pista de biciclete amenajată pe ambele părți ale porțiunii de drum județean dintre zona Tropinii Noi și Rășinari.
În cadrul contractului care avea termen inițial de finalizare luna august 2024, așternerea asfaltului a început în dimineața zilei de joi. „După asfaltare, ceea ce a mai rămas de executat sunt lucrări migăloase, precum amplasarea «ochilor de pisică» sau prinderea parapetelor cu ancoră chimică. Suntem pe ultima sută de metri”, arată Mihai Gheorghe, administratorul Prodial SRL, societatea sibiană care, în asociere cu Drumserv SRL, a semnat în mai 2023 contractul de execuție alături de Consiliul Județean Sibiu, autoritatea contractantă. Amplasamentul șantierului a fost predat în cursul lunii iulie a anului trecut, valoarea ințială a contractului fiind de 5,17 milioane de lei, la care se adaugă TVA.
În dimineața zilei de joi au început, cu întârziere de câteva luni, lucrările de așternere a afaltului. Foto: Turnul Sfatului
Noua pistă de biciclete o continuă pe cea amenajată în 2014. Atunci, în decurs de patru luni, cei de la Con-A au construit o pistă de aproape 11 km, o parte fiind amenajată pe marginea drumului județean dintre Sibiu și Rășinari, cu un apendice până în zona Tropinii Noi, restul pistei fiind construită prin Pădurea Dumbrava dintr-un ciment ușor, care – între timp – a dispărut din mai multe zone traversate și de autovehicule.
Noua pistă are o lungime de aproximativ 1,8 km. Primii 90 de metri din această pistă continuă tot pe o singură parte a drumului județean, după care – din zona podului peste Seviș și a traversării la nivel a liniei de tramvai – pista se desparte aferent fiecărui sens de mers.
În caietul de sarcini, lățimea minimă a pistei a fost impusă la minim 1,5 metri pe fiecare sens. Din fericire, „a ieșit” un pic mai lată. Foto: Turnul Sfatului
Este prima pistă din județ cu o lățime generoasă (aproape doi metri pe fiecare sens de mers), fiind despărțită de zona carosabilă cu un rând de borduri.
Pista se încheie la intrarea în Rășinari, înainte de podul construit în localitate peste Seviș.
Citește și Noua pistă de biciclete către Rășinari va fi asfaltată în toamnă. „Am avansat destul de bine”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: asternere asfalt , pista de biciclete sibiu , pista biciclete tropinii noi r , Consiliul Judetean Sibiu , Tropinii Noi , Sibiu Răşinari , pista de biciclete
Vizualizari: 1983
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
TikTak
Acum 1 oră
Noi noi