O propunere „ciudată” care a transformat Sibielul într-un sat viu: Muzeul icoanelor pe sticlă. Un loc unic, promovat cel mai mult de un italian

A rezistat în fața comunismului, iar un italian a insistat asupra valorificării și promovării lui. Vorbim despre Muzeul de icoane pe sticlă „Pr. Zosim Oancea” din Sibiel, acolo unde te invităm să mergem astăzi în calitate de „turist în județul tău”.

Ce loc mai potrivit puteam alege pentru această rubrică la începutul postului Crăciunului decât unul care, aveam să constat când am ajuns acolo, este plin de credință și încredere, este istoric, este liniștit, dar, la fel de important, este unic în lume. La Muzeul de icoane pe sticlă trebuie să ajungă orice român.

Muzeul din Sibiel, care poartă numele fondatorului acestuia, Preotul Zosim Oancea (1911-2005), găzduiește cea mai mare expoziție de icoane pe sticlă din lume existentă astăzi, potrivit celor care au grijă astăzi de această colecție. Peste 600 de piese au fost adunate aici, reprezentând culmile creativității artistice țărănești de inspirație religioasă.

O propunere „ciudată”

La Sibiel ajungi foarte ușor din Sibiu: în 25 de minute cu mașina ești la poartă. Muzeul se află în centrul satului, în curtea Bisericii din localitate, cu hramul „Sfânta Treime” - aceasta fiind în sine un monument de o extraordinară încărcătură istorică și religioasă, care merită povestită separat.

Noi am ajuns vineri seara și, nefiind vreo sărbătoare națională, dar și frig afară, satul era pustiu; așa că am putut parca chiar în fața bisericii. În alte condiții, cred că mașina trebuie lăsată pe străzi adiacente sau acolo unde șoseaua permite acest lucru. Dar o plimbare prin Sibiel nu va fi niciodată o opțiune rea: dimpotrivă, întreaga localitate, fiind inclusă în lista monumentelor naționale, este o perlă a Mărginimii Sibiului. Dar ar fi rămas anonimă, dacă în 1964 aici nu ajungea preotul Zosim Oancea, iar cinci ani mai târziu nu ar fi avut o propunere „ciudată” către locuitori: „Icoana e frumoasă în casă, dar o vezi numai tu. Punând-o în muzeu o vede o lume întreagă și se arată tuturor puterea de creație a poporului nostru, din trecut și de azi”.

Așa au fost puse bazele a ceea ce astăzi este Muzeul de icoane pe sticlă „Pr. Zosim Oancea” din Sibiel.

A fost „a doua minune” din viața preotului Oancea, așa cum a numit-o el, care i s-a întâmplat după 15 ani de închisoare. Complot împotriva statului - aceasta era acuzația comuniștilor pentru a-l aresta. De fapt, singura lui vină era că a ales să se implice în ajutorarea celor loviți în Moldova de foametea din 1947.

Icoanele pictate pe sticlă, aduse din toată Transilvania, Banat, Bucovina, dar și din Austria

Muzeul se află într-o casă impunătoare, cu două niveluri – este sediul „nou”, finalizat în 1983; până atunci, icoanele erau păstrate într-o veche magazie din spatele bisericii. În holul de la intrare, sunt afișate, tot pe sticlă, portretul preotului Oancea și un scurt istoric al icoanelor pe sticlă, dar și al apariției muzeului, semnat de acesta în 1985.

În interior, muzeul este curat, luminos și bine aranjat, trecerea dintr-o încăpere în alta făcându-se în formă circulară. Este important de menționat că pictura de icoane pe sticlă s-a răspândit în mai multe zone din Transilvania, dar și în Banatul de vest și Bucovina. Datorită acestui lucru, pot fi observate diferențele de stiluri și teme abordate. Asta putem vedea și la muzeul din Sibiel: icoanele reprezintă zonele de unde acestea au fost aduse - donate de proprietari sau cumpărate. Nicula și împrejurimi (nordul Transilvaniei), Valea Mureșului, zona Făgărașului, zona Brașovului, Valea Sebeșului-Alba Iulia și Mărginimea Sibiului sunt principalele regiuni de unde lucrările realizate de țărani români au ajuns aici. O serie de icoane provin din Bucovina și Banat, iar câteva dintre ele sunt de inspirație catolică, cel mai probabil austriece, aduse tocmai pentru a evidenția prin contrast specificul icoanelor de proveniență strict transilvană.

Fecioara Maria în costum popular sau Bogatul nemilostiv în haine specifice ungurilor

Când începi turul icoanelor, ești un pic confuz: ai impresia că sunt niște picturi stângace, ale unor copii, mai ales când vezi câteva icoane în care Isus sau Sf. Nicolae sunt pictați binecuvântând cu mâna stângă (...) Dar cu cât începi să le analizezi atent pe fiecare, cu atât ți se deschide în fața ta o lume interesantă – cea a țăranilor români din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, care - cel mai probabil - nu concepeau viața lor fără credință: te uiți la icoanele sfinților, dar vezi românii din satele din Transilvania...

Ceea ce pare cu totul inedit e că această credință este una care nu numai a devenit o parte din viața lor, ci chiar ei i-au dat sensuri proprii. O să vedeți icoane în care, spre exemplu, Fecioara Maria este pictată în haine populare specifice Văii Mureșului sau în care Elizeu, asupra căruia Sf. Ilie și-a aruncat mai apoi mantia, ară câmpul, ca și cum e o reprezentare a satului din Mărginimea Sibiului sau Țara Făgărașului: pictorul-țăran a conferit astfel interpretării vieții sfinților atmosfera vieții sale de zi cu zi. Ba mai mult, în icoana „Lazăr și bogatul cel nemilostiv”, despre care se spune că aparține pictorului din Cârțișoara pe nume Matei Țâmforea (1836-1906), bogatul este reprezentat cu familia sa îmbrăcați în culorile specifice ungurilor, realizând astfel o condamnare deschisă a oprimării ungare asupra românilor din Transilvania.

Mi se pare extraordinar acest mod prin care religia a fost și este absorbită de românii din Transilvania. Am observat acest aspect și în lucrările marelui pictor Octavian Smigelschi care a „românizat” pictura bisericească (...)

Citește și: Artistul care a „românizat” pictura bisericească. Acum 120 de ani începea pictarea Catedralei Mitropolitane din Sibiu

Întâmplarea face că citesc acum cartea „Molitve, cetanii și afurisenii: Preotul în lumea țărănească a românilor ardeleni (sec. XVIII-XIX)” a lui Valer Simion Cosma, directorul Bibliotecii ULBS, care te ajută să înțelegi mai bine acea perioadă. El explică de ce e relevant raportul dintre religiozitatea țărănească și religia oficială pentru a înțelege lumea rurală modernă. Cosma prezintă o fascinantă „cartografiere a universului magico-religios țărănesc”, în care „construirea identității naționale a implicat și un proces de construire a țăranului ca exponent principal al românității și model de pietate, prin lentilele etnice ale unui naționalism metodologic, în care viața religioasă are alocată o partitură esențială” (o prezentare mai largă a cărții - aici).

Cele mai multe icoane din muzeul din Sibiel o reprezintă pe Maica Domnului, surprinsă în diverse momente ale vieții sale, desigur dominând icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Reprezentarea lui Isus Hristos în colecția de la Sibiel o găsim în scenele Nașterii, Botezului, Cinei cele de Taină, Răstignirii și Învierii, iar dintre sfinții cel mai des pictați sunt Nicolae, Gheorghe, Haralambie, Dumitru și Ilie, dar și Parascheva sau Împărații Constantin și Elena.

Desigur, muzeul nu putea fi complet fără alte obiecte, care să completeze tabloul religios al vieții țărănești din secolele trecute: aici sunt păstrate și expuse un exemplar rar al Bibliei lui Șerban Cantacuzino din 1688, Noul Testament de la Belgrad, din 1648, un exemplar de „Evhologion” sau Molitvelnic din București (1764); precum și ouă încondeiate din diferite zone ale țării, obiecte de artizanat local expuse într-o cameră aparte – vase de ceramică, țesături brodate, mobilier vechi etc.

Italianul care s-a zbătut pentru Sibiel

Aflându-vă la Sibiel, este inevitabil că veți auzi de Giovanni. Nu e vreun investitor care și-a construit o pensiune. E vorba de Giovanni Ruggeri, jurnalist, eseist și ghid de turism, care a făcut ceea ce trebuia poate să facă altcineva: să popularizeze munca preotului Zosim Oancea, respectiv Muzeul icoanelor pe sticlă și, în final, Sibielul.

Tot ce găsești pe internet este datorită italianului Giovanni Ruggeri, iar mai multe informații despre istoria icoanelor pe sticlă, semnificația icoanelor de la Sibiel, nume de pictori le găsiți în cartea redactată de acesta în 2008 și republicată la începutul acestui an. Cu doar 30 de lei te transpui într-o lume de neimaginat astăzi. În lipsa unui ghid local, asta am făcut eu.

Giovanni Ruggeri s-a născut în 1962 la Calcinelli, în provincia Pesaro. A studiat filozofie și teologie la universităţile din Napoli și Roma, licențiindu-se mai întâi în teologie și apoi în jurnalism. Locuiește la Bergamo și lucrează pentru cotidianul „L’Eco di Bergamo”, ocupându-se mai ales de Europa de Est, cultură și turism. Vorbește bine limba română.

În anul 2008, la o conferință din cadrul Bibliotecii ASTRA, atrăgea atenția Bisericii Ortodoxe din Sibiu asupra faptului că „muzeul are mare nevoie de a fi modernizat, îmbunătățit din punct de vedere al instalațiilor și structurilor sale, începând cu încălzirea, sistemul de iluminat, susținerea personalului care lucrează aici (...)”. Iar locuitorilor și administrației publice locale le transmitea următoarele: 

„(...) o creștere a satului – și deci chiar dezvoltarea economică a familiilor și a întregii comunități – nu poate avea loc separat de Muzeu sau chiar neglijând Muzeul (...) Să nu-și facă nimeni iluzii: cu cât crește mai mult Muzeul, cu atât crește Sibielul, cu cât Muzeul este mai neglijat, cu atât Sibielul riscă în câțiva ani să vadă oprindu-se sau chiar dizolvându-se creșterea de acum. Trebuie sǎ fim în mod clar conştienţi: adevǎrata bogǎţie a Sibielului este una singurǎ, este Muzeul sǎu. Natura, pensiunile, barurile, casele de vacanţǎ, infrastructurile sunt condiţii absolut necesare pentru promovarea turismului şi susţinerea economiei familiilor din sat, dar ele singure nu garanteazǎ nimic. Permiteţi-mi, cu o prieteneascǎ sinceritate, sǎ v-o spun ca unul care iubeşte şi cunoaşte bine România, care iubeşte şi cunoaşte şi mai bine Sibielul: dacǎ ar fi vorba doar de naturǎ şi agroturism, în România am putea gǎsi o mie de locuri încǎ mai frumoase decât Sibielul. Acest lucru nu se discutǎ şi este bine sǎ fim conştienţi de el, fǎrǎ a ne face iluzii. Dar nici un alt sat – repet, nici un alt sat – nu are ceea ce are Sibielul: Muzeul de icoane pe sticlǎ. Este astfel de o importanţǎ şi necesitate vitalǎ ca satul sǎ nu uite Muzeu. Şi mai mult: e nevoie ca satul sǎ promoveze activ Muzeul, în orice mod. Fiecare casǎ, fiecare pensiune ar trebui sǎ fie o evocare şi o invitaţie continuǎ la Muzeu, la icoanele sale, la tradiţiile caracteristice zonei. Muzeul este viaţa din Sibiel, este adevǎratul sǎu viitor”.

Este incredibil că un italian a trebuit să vorbească atât de tranșant pentru ca lucrurile să se schimbe. În august 2021, clădirea principală a Muzeului a avut parte de o renovare completă a sălilor și o reorganizare a spațiilor expoziționale.

Date de contact și vizite

Conform informațiilor de pe site, Muzeul icoanelor pe sticlă din Sibiel este deschis vizitatorilor în orice zi a anului, inclusiv de sărbători și nu este necesară rezervarea.

Orar

Noiembrie-Martie: 9.00-13.30, 14.00-17.00

Aprilie-Octombrie: 9.00-13.30, 14.00-19.00

Biletul de intrare

Adulţi: 15 lei 

Copii şi studenţi: 5 lei.

Grup organizat peste 15 persoane: 10 lei

Pe ușa muzeului mai este menționată și o taxă pentru realizarea de fotografii – 15 lei.

Site: sibiel.net

Fotografii: Ion Surdu / Turnul Sfatului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi