Cel mai prost președinte. În căutarea absurdă a răului cel mai mic

Se spune că odată cu anii adunați, spre bătrânețe, ajungi să ți se accentueze defectele. Cred că se poate extrapola. Atunci când ajungi într-o funcție politică importantă, nu-ți trebuie mulți ani ca să ți se intensifice la maxim cele mai negative părți ale caracterului.

Vedem asta la cei mai apropiați politicieni de noi, cei din Sibiu. Și nu mă refer doar la Iohannis, așa cum mulți dintre voi ați văzut în materialul Recorder.

Niciunul din politicienii locali nu a devenit în timp mai bun, odată cu trecerea anilor. Niciunul nu și-a descoperit noi calități, nu a devenit mai apropiat de oameni, niciunul nu a performat în sensul așteptat de majoritatea sibienilor. Niciunul nu a îmbătrânit frumos în funcție. Unul leneș a devenit și mai leneș, un altul inconsecvent a făcut din asta un mod de viață. Iar listele de la alegerile parlamentare sunt pline de astfel de exemple.

La prezidențiale, avem de ales dintre 14 oameni, însă niciunul nu mă determină să merg la vot. Absolut niciunul. În plus, mă gândesc că lipsa lor acută de calități va crește odată cu anii petrecuți în cea mai importantă funcție a statului. Iar năravul de persoane coruptibile, trândave, semidocte și înclinate spre opulență va crește. Repet, uitați-vă ce a devenit Iohannis.

Momentele în care Iliescu (în fața lui Vadim), Băsescu (în fața lui Năstase și Geoană) și Iohannis (în fața lui Ponta și a Vioricăi Dăncilă) erau singurele alternative viabile sunt apuse acum. Variantele de la aceste alegeri prezidențiale sunt niște oameni cel mult comuni, dacă nu absolut toxici ori profund nefrecventabili.

Nici nu mă apropii de Călin Georgescu, Alexandra Păcuraru, Sebastian Popescu, Ana Birchall, Cristian Terheș și George Simion. Și caut cu disperare, totuși, răul cel mai mic. De data asta nu-l găsesc nicăieri.

Kelemen Hunor e pentru mine prea nișat pe minoritatea maghiară pentru a fi o variantă, deși are un discurs pe alocuri decent, îi este greu să spună chiar și numai ”alegătorii români”. Iar Cristian Diaconescu pare un candidat venit în listă doar pentru a transfera niște voturi în turul 2, în propriul interes, vreo sinecură pe undeva, nu pentru o competiție pe care a crezut măcar o secundă că ar putea-o câștiga. Ludovic Orban și-a anunțat deja retragerea. Nici măcar el nu mai vrea. Corect, de ce să se mai chinuie și pe el și pe noi? Rămân, așadar, doar 4.

Elena - Valerica Lasconi (USR), Ion - Marcel Ciolacu (PSD), Nicolae - Ionel Ciucă (PNL) și Mircea - Dan Geoană (independent).

Pentru mine, Lasconi e un caz mai degrabă de analiză psihiatrică, decât de potențial candidat la președinție. Un om cu pregătire mediocră, cel mult, care demonstrează la fiecare ieșire publică numeroasele carențe de pregătire și dă frisoane atunci când deschide gura. Un vajnic amic al furnicilor, fără minime cunoștințe de politică externă, cu treceri bruște și spasmodice de la o stare la alta și cu o foame incredibilă de a deveni cineva, ea nu e susținută nici măcar de colegi din cadrul USR. Și poate că există o explicație pentru asta.

La Câmpulung, acolo unde Elena Lasconi e primar, la alegerile prezidențiale de acum 5 ani, Dan Barna, candidatul USR de atunci, obținea 1.649 de voturi, de două ori mai puține decât Viorica Dăncilă. Ori nu i-a păsat de candidatura colegului, ori nu a putut convinge de performanțele lui mai mult de locatarii unui bloc.

În plus, Lasconi mi se pare unul dintre cei mai conservatori candidați, undeva între Ciolacu și Simion, în contradicție cu un partid care era, cel puțin până la venirea ei în funcția de președinte, o organizație declarată progresistă.

Ca o paranteză, toți candidații, dar absolut toți, au câteva valori comune: naționalismul exacerbat, credința ostentativă și apărarea cu orice preț a unor tradiții vechi sau noi, chiar și atunci când intră grav în zona de kitsch. Atribute luate în doze mult peste media recomandată pentru o minte sănătoasă. Însă acesta este trendul național, astfel că în această campanie, de multe ori, Șoșoacă chiar părea la locul ei.

Geoană e pentru mine modelul oportunistului, amicițiile cu Vanghelie și Oprea fiind cele mai decente exemple, iar Ciucă și Ciolacu sunt simplii pioni ai unui amplu sistem. Unde Ciucă pare mai nevinovat, dar o nevinovăție mai apropiată de prostie decât de inocență și bună credință. Simplificat, între cei doi rămân variantele: prostul sau șmecherul.

E clar că niciunul dintre ei nu-și asumă contactul cu societatea, iar pentru mine e un semnal important.

Curajul de a ieși în mulțime pare să se fi risipit odată cu Traian Băsescu și cu micile tentative ale lui Klaus Iohannis în prima sa campanie electorală.

Niciunul acum nu a avut curajul de a organiza un miting electoral, într-o piață, într-un spațiu deschis, în care să poți vedea numărul celor interesați de moment și chimia lor cu politicianul. Chiar și cu propriul activ de activ, dacă altfel nu se putea. Asta, nu din cauza timpului, ci pentru că știu că le lipsește ”priza”, sunt goi, nu au un mesaj, nu au o identitate. Unul e omul lui Iohannis, celălalt e omul baronilor PSD. Niciunul nu reprezintă ceva prin prisma propriei personalități. Unul e un creier spălat de armată, un simplu executant, iar celălalt un creier antrenat în bișniță și combinații.

S-au ascuns în săli închise, în semiobscuritate, înconjurați de ecrane și promptere cu discursuri scrise de alții, cu care poți păcăli camera video și electoratul din fotoliu. Încăperi deseori sinistre, din care inclusiv ai lor au ieșit de multe ori dezamăgiți și șocați de atâta prostie.

Cei doi, Ciucă și Ciolacu, au evitat mârșav și singura posibilitate de a-i vedea pe toți candidații vorbind liber. S-au ascuns după Gâdea, la Antena 3, în niște interviuri meșteșugite și înregistrate.

Nicolae Ciucă, eroul de la Nassirya, unde a avut deosebitul curaj de a face o pană în timp ce italienii se măcelăreau cu irakienii, pare mai degrabă un cărător de mapă, decât de idei.

”Ciucă al nost” pare un simplu executant care se scurtcircuitează dacă e pus să gândească singur. Iar după documentarul Recorder pare, într-adevăr, ultimul pion rămas pe tabla de șah a regelui Iohannis.

De cealaltă parte, Ciolacu e chiorul din regatul orbilor. Singurul social-liberal din elita partidului cu un guler suficient de alb, încât să fie împins în funcția de președinte al PSD, iar acum, spre președinția tuturor românilor.

Un guler atât de alb, încât se încurcă în minciuni pus în fața dovezilor că și-a dus progenitura în vacanță, în Franța, cu avionul privat. Tocmai el, reprezentantul clasei muncitoare care denunța pe toate canalele luxul de neam prost al lui Iohannis.

Cum vedeți România peste 5 ani, condusă de Ciolacu? Sau de Ciucă? Sau de Lasconi, ori de Geoană?

Aceste alegeri sunt expresia ”visului românesc„: orice prost poate ajunge președinte!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro