Horațiu Potra, sibianul suspectat de autorități că ar fi plănuit o acțiune în forță după anularea alegerilor prezidențiale a avut recent două procese cu două instituții ale statului CEC Bank și Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu. Dacă banca l-a anunțat că nu-i mai poate gestiona conturile, pentru să sursa banilor nu ar fi fost clară, polițiștii i-au retras dreptul de a purta armă.
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români din Africa, se află din nou la audieri marți dimineață, după ce procurorii au găsit la perchezițiile de luni noapte mari sume de bani în seifuri.
Procurorii cer arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru Horațiu Potra, conform portalului instanțelor. Sentința judecătorilor este așteptată la ora 12:00.
În total, polițiștii și procurorii au găsit 2,2 milioane de dolari la Potra acasă, potrivit surselor G4Media, bani pe care nu i-a declarat în declarația de avere depusă la preluarea mandatului de consilier local în Mediaș.
Astfel, procurorii ar putea extinde ancheta pe fals în declarații.
CEC l-a anunțat că-i închide conturile
În 27 noiembrie 2024 Tribunalul Sibiu a decis într-un proces între o firmă deținută de Horațiu Potra și CEC Bank faptul că instituția bancară are tot dreptul să refuze de a avea un client, invocând motive ce țin de ”fraudă, spălare a banilor, finanțare a terorismului, sau alte riscuri operaționale”.
Potra a dat în judecată banca după ce, susține el în proces, aceasta i-a blocat conturile în care s-ar fi aflat peste 500 de mii de euro.
”În cursul săptămânii care a precedat înregistrării prezentei cereri, conturile bancare aparținând subscriselor entități și subsemnatului, au fost blocate de către unitatea bancară CEC Bank S.A., fiind restricționat accesul la fondurile bănești disponibile. Banca a decis adoptarea acestei măsuri cu o totala lipsă de transparență, fără notificare prealabilă, fără vreo explicație scrisă și fără a se invoca vreun motiv justificat, prin raportare la termenii și condițiile de desfășurare a relațiilor bancare sau legislația specifică, în vigoare”, a transmis Potra prin avocați, în cadrul procesului.
El a precizat că din cauza acestui fapt nu s-au putut plăti salariile a 13 angajați, în cuantum total de aproape 50 de mii de lei, precum și taxele la stat. Totodată, a spus Potra, nu s-a mai putut achiziționa un imobil de 320 de mii de euro.
De partea cealaltă, banca a precizat că ”sumele existente în conturi nu sunt indisponibilizate de banca, ci ele pot fi ridicate sau transferate de către reclamanți în conturile deținute la alte instituții bancare. Banca până la data prezentei, cu toate ca au fost notificați, niciunul dintre reclamanți nu a luat vreo măsura în acest scop„, conform motivării sentinței Tribunalului Sibiu.
Judecătorii au decis că banca are dreptate în acest caz și că a acționat conform contractului, acordând un preaviz clientului până la închiderea conturilor.

Potra nu are dreptul de a purta armă: ”Prezintă un real pericol pentru siguranţa publică”
Într-un alt dosar, tot Tribunalul Sibiu decide în favoarea IPJ Sibiu, într-o speță cu același Horațiu Potra.
Fostului luptător din Legiunea Străină i s-a retras dreptul de a deține arme letale din 2010, iar din 2020 I s-a impus și interdicția de a folosi arme, ca urmare a unui control inopinat, deoarece folosea armele în acțiuni de intimidare. Retragerea dreptului de a deține armă, din 2020, este pe perioadă nedeterminată, iar Potra a dat în judecată poliția pentru a-și recăpăta acest drept.
Procesul a început în 2023, iar în martie 2024 instanța i-a respins cererea. Procesul a ajuns acum la Curtea de Apel Alba, iar la ultimul termen, cel din 6 noiembrie s-a amânat pronunțarea.
Judecătorii de la Tribunalul Sibiu au precizat însă în sentința din martie 2024 că Potra ”prezintă un real pericol pentru siguranţa publică”.
”Din toate datele prezentate rezultă că reclamantul a fost autorul unei infractiuni de ultraj, ca este cunoscut ca având legături cu persoane care au preocupări infracţionale ce pot genera conflicte stradale, că este implicat în proceduri penale.
Se relevă aşadar elemente obiective care conturează o imagine incompatibilă cu condiţiile deţinerii de arme ce impun drept beneficiar al dreptului o persoană echilibrată, cu deplin autocontrol, aptă să-şi domine resentimentele, impulsurile şi să gestioneze situaţiile de pericol, inclusiv în ipoteza unei provocări, acţionând în mod echilibrat, calm şi lucid, în perfect acord şi armonie cu nevoia de siguranţă socială.
În aceste circumstanţe, marja de apreciere a autorităţii pârâte nu este depăşită, măsura fiind dispusă pentru atingerea scopului legitim al eliminării oricărui factor de risc ce poate aduce atingere climatului de ordine şi securitate publică, fiind de admis că în această materie puterea discreţionară a autorităţii administrative trebuie să fie una suficient de largă tocmai pentru atingerea scopului apărării interesului public superior.
Prin urmare, nu prezintă relevanţă faptul că reclamantul a fost reabilitat pentru infracţiunea de ultraj comisa, de vreme ce aprecierea oportunităţii acordării beneficiului dreptului este legată de comportamentul reclamantului, în sensul larg al conceptului de pericol, şi nu este exclusiv consecinţa faptelor penale pentru care este sau a fost cercetat penal„, se precizează în motivarea instanței.
Sursa foto principală: Facebook / Horațiu Potra. Sursa fotografiei din articol: captură video
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
26 de răspunsuri
-
Asta-i execute in toata regula! Iar CEC-ul in looc sa se bucure ca are fonduri, hop! il blocheaza! Pacat ca CEC-ul e banca romaneasca, dar n-ar merita nici sa treci pe acolo la ce personal are: niste acrituri de femei care abia iti raspund, lasa impresia ca le deranjezi gandurile, daca or fi in stare sa se gandeasca la ceva,.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Acestea sunt manevre prin care sa-i poata interzice lui Calin Georgescu inscrierea din nou in cursa prezidentiala! Mai, tradatorilor de neam si de tara de ce va e asa de frica de el?! Pentru ca e clar ca se tem ca vor ramane fara ciolan, iar altii vor fi dati in judecata sa raspunda petru niste pacate mai vechi… Cine are urechi de auzit sa auda…
Il tin pe Potra arestat pana dupa alegeri, apoi il elibreaza … sau poate chiar il condamna sa fie siguri ca nu mai actioneaza…-
Daca nici acum nu te-ai prins ca ai fost un prost ca l-ai votat in primul tur, atunci taci din gura si nu mai veni cu petarde expirate. Potra trebuia arestat si condamnat de mult, iar in ce-l priveste pe cg fi sigur ca nu prinde primavara in libertate. Poate nici Revelionul. Desi, probabil ca n-o sa fie dus la puscarie ci direct intr-un spital de boli mintale
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Ca sa vezi…daca i-au retras acum dreptul de port arma, insemna ca de fapt el AVEA DREPTUL SA POARTE ARMA, pana la urma. Asta inseamna ca nu a comis NICI O INFRACTIUNE. Este doar statul esuat care il persecuta politic. Statul mafiot care isi anihileaza opozantii. Asta inseamna ca Potra este de fapt UN EROU pentru romani. Daca este persecutat politic de ciumele mafiei progresiste, inseamna ca este un PATRIOT, care a luptat pentru binele tarii, pentru binele romanilor, un EROU.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Manipulare fără limite în presa din România. Imaginile cu așa-zisele „antrenamente ale mercenarilor lui Horațiu Potra“ s-au dovedit a fi secvențe de la antrenamentele pentru serialul Egregora: Comoara pierdută
O nouă stângăcie mai mult sau mai puțn voită a presei din România. Mai multe posturi TV au difuzat imagini de la așa-zisele antrenamente ale mercenarilor lui Horațiu Potra.
Scopul a fost cel mai probabil crearea unei legături între niște persoane aparent violente și Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale. Astfel au fost difuzate secvențe cu bătăi menite să întărească convingerile că Georgescu are în spate oameni violenți care plănuiesc acțiuni de destabilizare.
Aceste temeri au mai fost domolite miercuri, atunci când Horațiu Potra a fost plasat sub control judiciar.
Problema e că imaginile difuzate nu surprindă nici pe departe ceea ce s-a spus. Andrei Chiriac, regiozrul serialului Egregora: Comoara pierdută, a demontat acest fake news de proporții din presa din România.
„De noaptea minți! Wow!
Am postat mai sus pe pagina mea adevăratul videoclip (filmat acum aproape 4 ani) de la antrenamentele pentru filmările serialului meu. Vă rog distribuiți“, a scris Andrei Chiriac.https://www.facebook.com/ella.cincan/videos/4017503731810973/?ref=embed_video
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
@Flood, liniștește-te cu eroii că produci grețuri inutil pe aici.
Potra e un securici cu ștate vechi folosit drept idiot util ori de câte ori e vreo urgență SRI-istica. Toată lumea pupă pe toată lumea și zâmbește liniștită după ce acțiunea s-a încheiat; egal cu un succes sau un eșec.
Prietenul SRI și-al PSD își vede mai departe de invartelile lui. Care numai eroice nu sunt.
Tu chiar crezi că se joacă de-a paca-paca pe la africani de capul lui sau că legăturile și conexiunile lui de acolo nu prezintă interes informativ? Și poate nu doar pentru România. D’aia nu are omul nici un stress când îl mai plimbă pe la posturile de știri. Egal, lângă Lavinia și Trif sau cu cătușe.
Și-n timpul asta demisionarul Ciolacu, nederanjat de nimeni s-a urcat înapoi pe calul de presedinte PSD și în scaunul de prim-ministru: liniștit .
Iar de Iohanis nu scăpăm până după Paști. -
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
care politie ? nu exista politie si tribunal. oricum totul e o mascarada. fake. Johannis cu Georgescu erau cu agenda 21 in sibiu împreună doreau sa o implementeze cu orasul de 15 minute cu ziduri ca sa nu poti parasi zona ta. statul roman a zis tot imediat ce i am luat mai tare. potra e doar un inutil numai bun de folosit. aur si sosoaca erau tintele si acum au fost scosi din guvern
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.











Lasă un răspuns