Google a anunţat miercuri sosirea Gemini 2.0, cel mai avansat model al său de inteligenţă artificială (AI) generativă de până acum, conceput pentru a concura cu alţi giganţi ai tehnologiei într-un sector în creştere rapidă, transmite AFP, citat de Agerpres.
Potrivit CEO-ului Google şi Alphabet, Sundar Pichai, această nouă versiune ar trebui să deschidă "o nouă eră" a AI generativă, capabilă să uşureze în mod direct viaţa de zi cu zi a utilizatorilor.
Noua versiune Gemini este în prezent accesibilă doar anumitor utilizatori, în special dezvoltatorilor, înainte de o lansare pe scară mai largă, la începutul lui 2025, conform Google. Compania intenţionează apoi să o integreze în gama sa de produse diferite, cum ar fi motorul său de căutare, dar şi în mai multe limbi.
"Gemini 2.0 reprezintă capacitatea de a face informaţiile mult mai utile", a subliniat Sundar Pichai într-o postare pe blog în care a anunţat Gemini 2.0, remarcând capacitatea noului model de a înţelege un context, de a anticipa şi de a lua decizii pentru utilizator.
Google, precum şi Open AI, creatorul ChatGPT, şi Meta, compania-mamă a Facebook, şi chiar Amazon sunt angajate într-o cursă pentru dezvoltarea, la viteză maximă, a unor noi modele de AI generativă, în pofida costurilor masive şi a îndoielilor cu privire la utilitatea lor reală pentru societate în acest stadiu.
Ceea ce Google încearcă să facă este o nouă tendinţă în Silicon Valley: realizarea de instrumentele AI care să fie noii majordomi digitali, secretari omniscienţi accesibili în orice moment şi capabili să îndeplinească numeroase sarcini în numele utilizatorului.
Promotorii săi susţin că această utilizare constituie noua etapă majoră în apariţia AI pentru publicul larg, după sosirea de senzaţie a ChatGPT în 2022.
Potrivit Google, milioane de dezvoltatori folosesc deja versiuni precedente de Gemini.
Antrenamentul şi funcţionarea Gemini 2.0 se realizează cu un cip dezvoltat intern, numit Trillium. Dezvoltarea modelelor AI generative a fost realizată în principal cu hardware de la gigantul american Nvidia, specialist în cipuri grafice, sau GPU.
foto ilustrativă depositphotos.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gemini 2.0 , AI , google , Inteligența Artificială
Vizualizari: 1225
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Adi Gliga
Acum 9 ore
Calitate nu cantitate
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Nemo
Acum 10 ore
Ion Iliescu