Miercuri,
15.01.2025
Ceata
Acum
-11°C

CJ Sibiu transferă microbuzele electrice de opt locuri către primării. Două localități mai așteaptă

CJ Sibiu transferă microbuzele electrice de opt locuri către primării. Două localități mai așteaptă

Consiliul Județean Sibiu urmează să aprobe, în cadrul ședinței din această lună, un proiect de hotărâre privind transferul dreptului de proprietate asupra microbuzelor electrice de opt locuri către 37 din cele 39 de primării. Elevii din două sate vor mai aștepta până vor fi transportați cu noile microbuze, până când autoritățile locale vor instala stații de încărcare.

Unitățile administrativ-teritoriale care vor primi în proprietate microbuzele electrice sunt următoarele: Cisnădie, Alma, Bazna, Loamneș, Bârghiș, Ocna Sibiului, Iacobeni, Cârța, Agnita, Micăsasa, Turnu Roșu, Slimnic, Șeica Mare, Alțâna, Chirpăr, Boița, Șura Mică, Tălmaciu, Păuca, Valea Viilor, Axente Sever, Gura Râului, Sadu, Avrig, Marpod, Roșia, Râu Sadului, Brădeni, Racovița, Șura Mare, Cârțișoara, Laslea, Dumbrăveni, Orlat, Arpașu de Jos, Săliște și Ludoș.

Pe lângă acestea, se numără centrele școlare de educație incluzivă (CSEI) Turnu Roșu și CSEI nr. 1 Sibiu.

Potrivit raportului de aprobare și cel de specialitate, care însoțesc proiectul de hotărâre, două dintre localități nu vor putea beneficia de transferul proprietății în această etapă, din cauza neîndeplinirii obligației de a instala stații de încărcare electrică, conform cerințelor proiectului. Deși acestea nu sunt menționate, prin deducție putem afirma că este vorba despre localitățile Hoghilag și Merghindeal.

Turnul Sfatului a publicat în luna octombrie lista localităților, atunci când CJ Sibiu a anunțat că primele microbuze școlare electrice urmează să fie repartizate primăriilor. Amintim că acestea au climatizare, sistem de ancoraj pentru elevii aflați în scaun rulant, rampe electrice de acces, truse de prim ajutor, stații de sonorizare și au fost distribuite către primării, în folosul elevilor navetiști.

Condiții stricte pentru utilizarea microbuzelor

Astfel, microbuzele vor fi utilizate exclusiv pentru transportul elevilor către și de la unitățile de învățământ preuniversitar. Beneficiarii au obligația de a asigura resursele umane (șoferi), întreținerea vehiculelor, precum și alimentarea acestora pentru o perioadă de minimum patru ani.

În cazul apariției unor avarii, autoritățile locale sau școlile beneficiare trebuie să notifice Consiliul Județean în termen de 24 de ore, urmând ca reparațiile să fie efectuate în service-uri autorizate. Aceste condiții sunt prevăzute în proiectul protocolului de predare-primire pe care CJ Sibiu îl va semna cu fiecare primărie, pentru a oficializa transferul de proprietate.

Încă nefolosite

Precizăm că microbuzele electrice predate de Consiliul Județean sunt încă nefolosite de școlile din județ. Într-un articol publicat joi, 12 decembrie, menționam despre faptul că în unele localități acestea au locuri insuficiente, în timp ce în altele unele documente sunt încă nefinalizate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2298

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

2 comentarii

Ion

Acum 1 lună

Ce incompetenți! Nu știau că vor avea nevoie de stații de încărcare? De vreo 2 luni au sosit microbuzele și cj s fost extrem de ocupat cu alegerile. Gospodari, nu glumă Iar copii cum ajung la școli ?
Raspunde

Marian Budrala

Acum 4 săptămâni

Obligatia de a-si procura statii de incarcare revenea primariilor , nu consiliului judetean.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus