Miercuri,
15.01.2025
Ceata
Acum
-11°C

Actorul Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani

Actorul Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani

Actorul Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani, transmite Antena 3. Mircea Diaconu suferea de o boală grea, precizează sursa citată.

Cei care vor dori să îi aducă un ultim omagiu o vor putea face la teatrul Nottara, unde trupul neînsuflețit va fi depus între orele 12:00 și 16:00. Înmormântarea va avea loc marți la Săftica.

Mircea Diaconu era cunoscut pentru rolurile sale memorabile în filme, iar în ultimii ani - și pentru implicarea sa activă în viața publică. Diaconu a fost un simbol al teatrului și filmului românesc, având o carieră care s-a întins pe mai multe decenii. 

A fost ales senator și deputat.

Mircea Diaconu s-a născut pe 24 decembrie 1949, la Vlădești, Argeș. A absolvit Liceul la Câmpulung Muscel în 1967 și IATC I.L. Caragiale din București în 1971. A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra, cu Harfa de iarbă de Truman Capote.

În 1971 a debutat în cinematografie cu filmul „Nunta de piatră”, după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița. În 1972, a fost angajat, de către Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra, unde a rămas până în 1982, când a devenit actorul Teatrului Nottara. A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990), pentru ca apoi să revină în teatru ca angajat în 2001.

Mircea Diaconu a fost membru al Partidului Național Liberal între 2008 și 2014 și a fost ales din partea acestei formațiuni (de pe locul 3 în circumscripția în care a candidat) ca senator de Argeș la alegerile din 2008. Din martie 2010 - Congresul ordinar PNL - vicepreședinte PNL. A fost desemnat membru al CNA din partea Partidului Democrat. În mai 2012 a fost numit ministru al Culturii.

În anul 2019 a candidat independent la președinția României susținut de ALDE și a ieșit pe locul al 4-lea în primul tur al alegerilor.

Mircea Diaconu a fost și la Sibiu, unde spunea că „tot încerc să ies din politică”, dar nu oricum: „nu oricum, domnule, nu oricum”.

Citește și: Mircea Diaconu în dialog cu sibienii. „Putem fi un fel de muzeu în mijlocul Europei”

Filme cunoscute

Mircea Diaconu a avut zeci de roluri în filme care au devenit celebre în România. Printre acestea se numără „Actorul și sălbaticii” (1975), „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), „O scrisoare pierdută” (spectacol TV, 1982), „Asfalt Tango” (1995), „Filantropica” (2002), „Doar cu buletinul la Paris” (2015) etc.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1573

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

3 comentarii

Trotineta

Acum 1 lună

S-a grăbit să fie printre primii la vaccinare, a crezut în medicii vânduți sau proști înainte să creadă în Dumnezeu. Asta e, să fie iertat!
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Mare consumator de haznale...
Raspunde

Anika

Acum 1 lună

un zelos comunist acest mediocru-diaconu
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus