Marți, 17 septemebrie, în jurul orei 22.00, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au intervenit la un accident produs pe DN 7H, în intersecția străzii Salzburg cu strada Monaco. Două persoane au ajuns la spital, dar, din fericire, au scăpat cu răni ușoare.
Polițiștii transmit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7H dinspre Șura Mică, în intersecția cu strada Monaco, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Brașov, a virat la stânga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o tânără în vârstă de 21 de ani, din Șura Mare și apoi cu un stâlp de iluminat.
La fața locului au intervenit de urgență două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.
În urma accidentului au rezultat două victime, o tânără în vârstă de aproximativ 21 de ani care acuza dureri lombare și a fost transportată la UPU Sibiu și respectiv o minoră în vârstă de aproximativ 13 ani care a suferit un atac de panică, acesta a fost transportată la CPU Luther.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: Captură video
Sursa video: Info Trafic Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3294
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Prof. de Geografie
Acum 3 ore
@Hermannstadt
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 5 ore
X