Este al doilea an când, oficial, pe data de 20 decembrie, la nivel local, este marcată Ziua Sibiului. 833 de ani împlinește astăzi orașul de pe Cibin de la prima sa atestare documentară.
Primăria Sibiu nu a anunțat vreun eveniment special dedicat acestei zile. Instituția a transmis mesajul primarului printr-o postare pe Facebook:
„La mulți ani, SIBIU! „La mulți ani!" unui oraș care ne surprinde și ne încântă mereu și pe care îl redescoperim continuu prin comunitatea sa, prin evenimentele sale, prin atmosfera sa unică și inconfundabilă! „La mulți ani!" unui oraș care își păstrează istoria, privind spre viitor și evoluând în pas cu timpurile, dar mai ales în ton cu caracterul său! „La mulți ani, sibieni!" - suntem cu toții și fiecare dintre noi sufletul care animă acest oraș și îl face special!" - Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.
Un mesaj de „La mulți ani, Sibiu!” au transmis și reprezentanții Muzeului Național Brukenthal, care au menționat că „Prima atestare documentară a orașului datează din 20 decembrie 1191, când Papa Celestin al III-lea a emis un document care menționa așezarea „Cibinium”.
Despre „ziua de naștere” amintesc și fotbaliștii de la FC Hermannstadt, care speră să ofere o victorie în ultimul meci din acest an, care are loc pe teren propriu. Sibienii se vor confrunta cu echipa lui Gheorghe Hagi, Farul Constanța, mâine, de la ora 17:00.
La fel ca anul trecut, singurul eveniment în care se va discuta despre Sibiu cu sibieni este conferința organizată de BIblioteca Județeană ASTRA, cu tema „Ziua Sibiului – O poveste despre oameni”. Evenimentu lva începe la ora 18:30, la etajul 5 al instituției. Întâlnirea va fi moderată de Valer Cosma, directorul Bibliotecii ULBS și Răzvan C. Pop, directorul Bibliotecii.
Citește și: Ce și cum s-a vorbit despre Sibiu în prima zi oficială a orașului
Evenimentul propune o incursiune în istoria și identitatea culturală a orașului de pe Cibin, evidențiind modul de viață al sibienilor în diverse perioade istorice, precum și transformările prin care a trecut această comunitate de-a lungul timpului. Dezbaterea își propune să exploreze momente definitorii din evoluția orașului, alături de contribuțiile remarcabile ale locuitorilor săi la patrimoniul național și european. Discuțiile vor aborda perspective variate asupra acestui spațiu al diversității și dialogului intercultural, dar și provocări sociale și politice care l-au modelat.
Invitate la dezbatere vor fi: dr. Raluca Maria Frîncu, muzeograf la Muzeul Național Brukenthal, dr. Karla Roșca, muzeograf la Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerius“, din cadrul Muzeului Astra, dr. Daniela Stanciu-Păscărița, asist. univ. în cadrul ULBS și dr. Claudia Urduzia, muzeograf la Muzeul Național Brukenthal.
Iar reprezentanții Universității sibiene promit că vor cerceta mai departe „moștenirea și patrimoniul cultural” al Sibiului „în proiectele noastre cu expunere internațională”:
„Atunci când spunem Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, sau când ne referim la comunitatea noastră ca la Sibiul Universitar, amintim mereu numele orașului care împlinește astăzi 833 de ani.
Începuturile învăţământului superior sibian se leagă de iniţierea, în anul 1786, a Cursului Preparandial de învăţători din Sibiu.
Cum am ajuns de la un curs, la o universitate comprehensivă cu 9 facultăți și o comunitate de aproape 16.000 de studenți, reprezintă o pagină de istorie a educației, legată organic de istoria Sibiului.
Îi urăm așadar, astăzi, „La mulți ani!” orașului care se numește, deopotrivă, Sibiu, Hermannstadt sau Nagyszeben. Și promitem că îi vom cerceta mai departe moștenirea și patrimoniul cultural, în proiectele noastre cu expunere internațională”, au transmis reprezentanții ULBS.
foto arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: ziua sibiului , Sibiu , Primăria Sibiu
Vizualizari: 2087
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
V.
Acum 5 ore
Coste s
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Sibian