Joi,
27.11.2025
Ploi Scurte
Acum
6°C

Preşedintele Germaniei dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie

Preşedintele Germaniei dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat vineri dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile parlamentare anticipate pentru 23 februarie, decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul de încredere pierdut de acesta din urmă în legislativ, relatează AFP şi dpa, citate de Agerpres

"Stabilitatea politică din Germania este, pe bună dreptate, un mare avantaj", a declarat şeful statului într-un discurs.

Conform sondajelor, opoziţia conservatoare este marea favorită în aceste alegeri, înaintea partidului de extremă dreapta AfD şi a partidului social-democrat SPD al lui Olaf Scholz.

Această campanie, care începe cu şapte luni mai devreme decât era planificată iniţial, se înscrie în criza gravă prin care trece cea mai mare economie a Europei, cândva un model de stabilitate politică, într-un moment în care partenerul său privilegiat din UE, Franţa, este şi el slăbit de absenţa unei majorităţi parlamentare.

"Mai ales în vremuri dificile ca acestea, stabilitatea necesită un guvern eficient şi majorităţi de încredere în parlament", a spus Steinmeier, care ocupă în principal o poziţie simbolică, dar este garantul instituţiilor ţării.

El şi-a exprimat speranţa că viitoarea campanie electorală va face posibilă găsirea "celor mai bune soluţii la provocările timpului nostru", în frunte cu "situaţia economică incertă, în care companiile se află în dificultate şi locurile de muncă sunt în pericol".

Printre alte preocupări majore pentru Germania, potrivit acestuia, se numără "războaiele din Orientul Mijlociu şi Ucraina", precum şi "problemele privind controlul asupra imigraţiei şi integrării şi schimbările climatice, ale căror consecinţe ne afectează din ce în ce mai mult".

"De asemenea, sper că viitoarea campanie electorală se va desfăşura prin mijloace corecte şi transparente", a mai spus şeful statului german.

"Influenţa externă este un pericol pentru democraţie, fie că este secretă, aşa cum s-a dezvăluit recent în alegerile din România, fie că este deschisă şi nedisimulată, aşa cum se întâmplă în prezent, deosebit de intens, pe platforma X", a adăugat el.

Comisia Europeană a anunţat deschiderea unei anchete împotriva reţelei de socializare TikTok, suspectată că nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi a deschis uşa unei posibile manipulări ruseşti în alegerile prezidenţiale anulate din România.

Iar în timpul campaniei care a precedat alegerile prezidenţiale din Statele Unite, mai mulţi cercetători şi mai multe studii au evidenţiat diseminarea pe scară largă a informaţiilor false, în special de către boţi, pe platforma X.

"Ura şi violenţa nu trebuie să aibă loc în această campanie electorală", a îndemnat Steinmeier.

foto arhivă SilvanaArmat/Turnul Sfatului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 11 luni

Propaganda si cenzura nazista a diseminat in toata presa romaneasca.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus