Vineri,
14.02.2025
Innorat
Acum
3°C

CSU Sibiu a început anul cu o înfrângere pe teren propriu: 77-83 cu CSM Petrolul Ploiești

CSU Sibiu a început anul cu o înfrângere pe teren propriu: 77-83 cu CSM Petrolul Ploiești

La primul meci cu Zeljko Lukajic pe banca tehnică, CSM Petrolul Ploiești a reușit să oprească seria de șase eșecuri la rând și să obțină al doilea succes stagional. Formația de pe Valea Prahovei a trecut în deplasare de CSU Sibiu, cu scorul de 83-77. Ardelenii au cinci victorii și zece înfrângeri în clasament la acest moment.

Relatează baschet.ro:

BC CSU Sibiu: Filip Adamovic, Mirel Dragoste, Jalon Pipkins, Mateo Colak, Alex Gross

CSM Petrolul Ploiești: Demarkus Stuckey, George Angelian, Daniel Laster, Justin Edwards, Tsotne Tsartsidze

Primele cinci puncte le-au aparținut gazdelor, care au lovit prin tripla lui Colak și coșul pe pătrundere al lui Dragoste. Laster a transformat primele puncte pentru prahoveni, înainte ca Colak să ducă scorul la 7-1. Edwards a spart gheața și a transformat din acțiune pentru Petrolul. Stuckey a transformat un stop-șut de trei, dar Gross și Pipkins au oferit replica prin reușite din interior. Cu un fadeaway pe sirenă, Pipkins stabilea scorul după primul sfert: 21-14.

Schizas și Colak au dus pentru prima oară diferența în double-digits, 24-14, în startul sfertului secund. Ploieștenii au înjumătățit rapid acest deficit, cu ajutorul lui Matic și Corpodean. Banciu a oprit temporar run-ul, dar cu alte zece puncte la rând, oaspeții treceau pentru prima oară la conducere. Vulturii s-au regrupat rapid și au revenit în avantaj, după o triplă a lui Adamovic. Echilibrul s-a menținut pentru mai multe momente. Sibienii aveau să intre în avantaj, 43-40, la pauza mare.

Colak a dus ecartul la două posesii cu un coș pe pătrundere în debutul părții secunde. Laster și Edwards au replicat rapid cu patru puncte la rând. Gross a calmat apele pentru momente, dar nu a durat mult până când Petrolul s-a întors la conducere, prin tripla lui Matic și dunk-ul Laster. Ardelenii au găsit rapid resursele pentru a întoarce acul balanței în dreptul lor. Răsturnările de situație au continuat, iar formația oaspete conducea cu 59-58 înaintea actului decisiv.

Corpodean avea să crească diferența, înainte ca Pipkins să egaleze cu un coș de trei. Laster a răspuns cu o reușită identică. Tsartsidze a punctat și el cu un fadeaway din spațiul de trei secunde. Laster a lovit din nou de afară și situația avea să devină îngrijorătoare pentru gazde. Schizas și Stuckey au continuat recitalul triplelor. Dragoste și Colak au readus-o pe Sibiu la doar o posesie distanță. Laster a tăiat din elanul oponenților cu un and-one în tranziție. Oaspeții și-au apărat cu brio avantajul și s-au impus în cele din urmă cu 83-77.

Demarkus Stuckey a făcut un meci mare și a adunat 26 de puncte, 4 recuperări și 4 assist-uri. Daniel Laster l-a urmat cu 21 de puncte și 7 recuperări. De partea cealaltă, Alex Gross a fost în double-double, cu 17 puncte și 11 recuperări.

În prima rundă din retur, CSM Petrolul Ploiești va primi vizita lui U-BT Cluj-Napoca, în timp ce CSU Sibiu va juca pe terenul celor de la Corona Brașov.

CSU Sibiu ocupă locul 12 din 16 echipe în clasament.

Foto: captură video Youtube/FRB TV

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1351

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus