Polițiștii rutieri anunță un al doilea accident petrecut miercuri dimineața, de această dată pe DN 1, în afara localității Apoldu de Sus. Traficul în zonă este îngreunat.
În timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Alba, pe fondul vitezei neadaptate într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un microbuz transport marfă, condus din sens opus de către un sibian în vârstă de 38 de ani, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.
Șoferul autoturismului a fost transportat la spital conștient.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu a intervenit cu două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de stingere.
„Echipajele SMURD au acordat asistență medicală pentru două persoane implicate în accident. Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost transportat la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare. Cealaltă persoană implicată a refuzat transportul la spital,” transmite Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al instituției.
foto ISU Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: viteza curba , accident dn 1 , accident sibiu
Vizualizari: 1569
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Prof. de Geografie
Acum 8 ore
@Hermannstadt
Acum 8 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
X