La data de 10 martie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Șelimbăr, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, respectiv încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu, anunță marți reprezentanții Poliției Sibiu.
În fapt, bărbatul este bănuit că, în seara zilei de 9 martie a.c., în timp ce se afla la domiciliu, în localitatea Șelimbăr, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu, și-ar fi agresat soția, lovind-o cu palma peste față.
În urma evaluării situației de risc cu privire la siguranța femeii, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, printre obligațiile dispuse fiind și aceea de a nu se apropia de soția sa la o distanță mai mică de 100 de metri.
La data de 10 martie, în jurul orei 07.30, bărbatul ar fi revenit în locuință și ar fi bruscat-o pe femeie, aceasta reușind să fugă și să solicite intervenția polițiștilor.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, precizează sursa citată.
foto arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 712
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Predator
Acum 9 ore
Mihai Muntean
Acum 9 ore
@john
Acum 9 ore
Sibian
Acum 9 ore
Kukuruku