Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
30°C

Pietonul rănit grav în accidentul de sâmbătă, pe DN1, în zona Șelimbăr, este intubat și internat la ATI. Bărbatul de 73 de ani, acroșat pe Calea Șurii Mici, nu a avut nevoie de internare

Pietonul rănit grav în accidentul de sâmbătă, pe DN1, în zona Șelimbăr, este intubat și internat la ATI. Bărbatul de 73 de ani, acroșat pe Calea Șurii Mici, nu a avut nevoie de internare

Bărbatul de 51 de ani, rănit grav în accidentul de sâmbătă, 22 martie, de pe DN1, în zona Șelimbăr, pe sensul de mers Veștem – Sibiu, a fost internat în Secția Chirurgie 1, sub stricta supraveghere a medicilor. În prezent, acesta se află la ATI, în stare gravă.

Potrivit medicilor, bărbatul a suferit multiple fracturi și un traumatism cranian. Din păcate, starea lui este critică, fiind intubat și internat la Terapie Intensivă.

„Pacientul, în vârstă de 51 de ani, a fost adus în cursul zilei de 22 martie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, având un politraumatism suferit în urma unui accident rutier, traumatism cranio-cerebral și fracturi multiple. I s-au efectuat investigații în cadrul Serviciului UPU, fiind ulterior internat în Secția Chirurgie 1. În prezent, se află la ATI, în stare gravă, intubat, primește îngrijiri de specialitate pentru rănile suferite și este ținut sub atentă supraveghere medicală”, transmite Cristina Bălău, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Vă reamintim că bărbatul traversa partea carosabilă printr-un loc nepermis și fără să se asigure, fiind lovit de un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani din municipiul Sibiu.

Tot sâmbătă seara, un alt bărbat, în vârstă de 73 de ani, care mergea pe partea carosabilă pe Calea Șurii Mici, a fost acroșat de o mașină. Din fericire, în acest caz nu a fost nevoie de internare. El a primit îngrijiri medicale în cadrul Serviciului UPU pentru rănile suferite și a plecat acasă cu recomandări din partea medicilor urgentiști.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus