Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) a anunțat că nu va coordona ediția din 2025 a Nopții Muzeelor. Într-un comunicat de presă organizația a transmis că decizia a fost luată din cauza diminuării drastice a finanțării muzeelor, precum și a suprapunerii evenimentului cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Conducerea Muzeului Național Brukenthal a anunțat cu o zi mai devreme că nu va participa la ediția din acest an.
„Acesta este acel gen de comunicat pe care nu am fi dorit să îl facem niciodată”, se precizează în document. Deși nu este un protest față de autorități, RNMR subliniază că măsurile de reducere a deficitului bugetar au afectat muzeele din țară. În plus, organizarea alegerilor în duminica de după Noaptea Muzeelor pune presiune suplimentară pe instituțiile culturale, având în vedere că mulți angajați ai acestora sunt implicați în procesul electoral.
Reprezentanții rețelei reamintesc că au reușit să mențină evenimentul chiar și în condiții dificile, cum ar fi pandemia sau protestele din 2023. Totuși, „bătălia cu lipsa resurselor financiare și umane nu poate fi câștigată atunci când vorbim despre organizarea unui eveniment major, un adevărat fenomen cultural și social”, explică aceștia.
Noaptea Muzeelor să fie inclusă pe lista proiectelor strategice
În acest context, RNMR face un apel către Ministerul Culturii pentru a include Noaptea Muzeelor pe lista proiectelor strategice și a-i asigura finanțarea necesară. „În acest mod, dincolo de recunoașterea importanței evenimentului, vom putea beneficia de acea finanțare care ne poate ajuta să existăm, să fim mai interesanți și mai atractivi pentru publicul nostru”, se arată în comunicat.
În ciuda retragerii RNMR, muzeele care doresc să participe la eveniment o pot face independent, fără sprijinul și promovarea rețelei.
Comunicatul a fost postat pe pagina de Facebook a rețelei.
Brukenthal, primul muzeu din Sibiu care s-a retras
Muzeul Național Brukenthal (MNB) a fost prima instituție din Sibiu care a anunțat cu o zi mai devreme că nu va participala Noaptea Muzeelor. Anunțul a fost făcut de managerul instituției în cadrul unei conferințe de presă în care a criticat modul în care MNB a fost finanțat de Ministerul Culturii în acest an.
„Eu n-am fost omul grevelor, dar dacă mai semnez un contract de management în aprilie, cu siguranță nu sunt de acord ca MNB să participe la Noaptea Muzeelor. Vom participa altfel: vom face campanie de strângere de semnături. Am mai făcut acest lucru. Mai facem o dată, pe diferite chestiuni: spre exemplu, dacă lumea zice că ar trebui să fim în subordinea Primăriei etc. Vom strânge semnături ziua – ne plimbăm prin Sibiu și facem strângere de semnături. Vorbim cu partenerii noștri, împărțim și biscuiți și stăm cu lumea și discutăm. Pentru că suntem o instituție în serviciul public (...) În momentul de față cred că sunt jignit și eu, și instituția”, a declarat Alexandru Chituță.
Foto: Rețeaua Națională a Muzeelor
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 7204
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Stat de drept
Acum 2 ore
Ciobanul
Acum 2 ore
@Asdfasdf
Acum 2 ore
Luca
Acum 2 ore
Conceptul de calitate a vietii in Sibiu - ce e ala ??