În contextul lapoviței și ninsorii care au căzut asupra Sibiului și drumurilor din județ în ultimele ore, Poliția Sibiu a ținut să reamintească șoferilor că dacă pleacă la drum trebuie să aibă cauciucuri de iarnă.
Redăm mai jos recomandările Poliției transmise duminică:
”Pe fondul instabilității atmosferice din aceste zile, le recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată condițiilor meteo și de trafic, să mărească distanța de siguranță între autovehicule, să se asigure foarte bine înaintea oricărei manevre de schimbare a direcției de deplasare și să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, dar nici în stare de oboseală.
Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Celor care circulă pe două roți le transmitem să se deplaseze prudent, îndeosebi pe sectoarele de drum în curbă și în intersecții, și să își asigure vizibilitatea în trafic, purtând îmbrăcăminte reflectorizantă.
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile.
Pietonilor le reamintim necesitatea de a se asigura înainte de a traversa partea carosabilă, să traverseze doar la culoarea verde a semaforului care le este destinat și să nu pătrundă pe carosabil decât după ce au observat că șoferii au oprit pentru a le acorda prioritate”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , auto , politia , masini , cauciucuri
Vizualizari: 1619
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Clau
Acum 3 ore
Diana
Acum 3 ore
Diana
Acum 3 ore
Hamnibal
Acum 3 ore
Lolita