Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Începe prohibiția la pescuit. Pescarii prinși riscă amenzi cuprinse între 6.000 și 10.000 de lei

Începe prohibiția la pescuit. Pescarii prinși riscă amenzi cuprinse între 6.000 și 10.000 de lei

Începând de miercuri, 9 aprilie, începe perioada de prohibiție la pescuit. Timp de 60 de zile, până în data de 7 iunie, este interzis pescuitul recreativ, sportiv și familial în habitatele piscicole naturale și la toate speciile de pești.

Conform Legii nr. 176/2024 a pescuitului şi a protecţiei resursei acvatice vii, pescarii care vor fi prinși în perioada citată la pescuit riscă amenzi cuprinse între 6.000 și 10.000 de lei.

Contactat de reporterul Turnul Sfatului, inspectorul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură pentru județul Sibiu, Adrian Vlascu, a declarat că începând de mâine sunt programate controale pe toate apele din județul Sibiu.

”O să efectutăm controale peste tot, și pe râul Olt dar și pe apele de munte, inclusiv lacurile de acumulare de la Gura Râului sau Oașa”, a precizat Vlascu.

Ideea este întărită și de Romeo Stoicescu, directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu.

”Nu doar că vom înteți controalele dar avem pe râul Olt atât paznici cât și voluntari înscriși să monitorizeze malurile apei ziua și noaptea. Colaborăm foarte bine cu autoritățile publice și atragem atenția celor interesați că amenzile pornesc de la 6.000 de lei. Cine vrea să dea o mână de ajutor sau să ne contacteze pentru obșinerea permisului este rugat în perioada următoare să verifice programul în Google, pentru că vom fi mult timp în teren. Deoarece nu avem program zilnic la casierie, postăm programul actualizat pentru fiecare săptămână online”, a declarat Romeo Stoicescu.

Cine este interesat poate consulta ordinul nr. 23/297/2025 aici.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

Emil

Acum 4 luni

Degeaba e prohibitie daca masinile politiei nu le verifica nimeni.
Raspunde

2-SB-398

Acum 4 luni

Vâ rugăm postați stadiu recurs proces ANPA-AJVPS Sibiu.
Raspunde

Posa

Acum 4 luni

nu stiu cat de corect este ce spuneti, de exemplu la pastrav nu este prohibitie, ceea ce inseamna ca se poate pescui la oasa sau gura raului, spuneti ca este prohibitie la toate speciile de peste... !? Păstrăv indigen, curcubeu, fântânel: perioda prohibitie - 1 octombrie – 31 martie.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus