Luni,
15.09.2025
Ceata
Acum
15°C

Parohia Evanghelică Sibiu cere finalizarea procedurii de retrocedare a pieselor din Muzeul Național Brukenthal și acuză încălcarea contractului de comodat

Parohia Evanghelică Sibiu cere finalizarea procedurii de retrocedare a pieselor din Muzeul Național Brukenthal și acuză încălcarea contractului de comodat

Parohia Evanghelică C.A. Sibiu a transmis oficial, printr-un comunicat de presă, că reprezentanții Muzeului Național Brukenthal (MNB) au încălcat prevederile contractuale privind folosința Palatului Brukenthal și a bunurilor culturale retrocedate în 2005. Declarația vine la exact o săptămână de la conferința de presă organizată de Alexandru Chituță, managerul interimar al MNB, în care acesta a vorbit despre situația financiară a instituției. Totodată, Parohia Evanghelică Sibiu a precizat că e nevoie de „soluții pe termen lung” pentru o colaborare bună cu MNB și cu Ministerul Culturii, subliniind însă că realizarea completă a inventarului și finalizarea procedurii de retrocedare a pieselor muzeului reprezintă „o premisă de bază” pentru continuarea și dezvoltarea parteneriatului între Stat și Biserică.

Potrivit comunicatului, toate bunurile retrocedate – atât Palatul Brukenthal, cât și obiectele de patrimoniu – au fost puse la dispoziția muzeului cu titlu gratuit, prin contracte de comodat. Acestea au fost semnate chiar de către Alexandru Chituță la sfârșitul anului 2023. Parohia subliniază că bunurile pot fi folosite „numai potrivit destinației de desfășurare a activității muzeale”.

Reprezentanții Parohiei atrag atenția că Muzeul Brukenthal a permis organizarea unor evenimente private și cu caracter de distracție publică în incinta Palatului, fără acordul scris al proprietarului, încălcând astfel contractul. „Nu a existat acordul Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu pentru astfel de evenimente”, se precizează în comunicat.

În ceea ce privește ideea închirierii unor spații nefolosite pentru activitatea muzeală, cum ar fi deschiderea unei cafenele, Parohia spune că nu s-a opus, dar a pus condiția ca fondurile obținute să fie transmise într-un fond special și utilizate exclusiv pentru întreținerea și renovarea Palatului.

„Întrucât de la semnarea primului contract de comodat în anul 2005 și până în prezent Statul Român nu a reușit să asigure finanțarea adecvată pentru asigurarea întreținerii constructive a Palatului Brukenthal, Parohia Evanghelică C.A. Sibiu nu a respins și are deschidere pentru identificarea unor surse alternative de finanțare prin alte activități, cum ar fi închirierea de spații către terți, atâta timp cât sunt întrunite două premise, respectiv bunurile date în comodat să nu fie supuse unor riscuri de deteriorare prin expunere fizică sau fonică sau risc de incendiu și sumele obținute din exploatarea comercială să fie destinate exclusiv întreținerii și reparațiilor absolut necesare Palatului Brukenthal.
Parohia Evanghelică C.A. Sibiu nu a solicitat și nu solicită nicio sumă de bani în legătură cu folosința bunurilor imobile și mobile din proprietatea sa utilizate conform scopului pentru care acestea au fost încredințate prin contractul de comodat. Dorința Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu este ca Muzeul și colecțiile acestuia să fie gestionate corespunzător în beneficiul generațiilor viitoare. Asigurăm comunitatea sibiană și națională că Parohia Evanghelică C.A. Sibiu va depune în continuare eforturi pentru dialog cu autoritățile competente, cu conducerea Muzeului și în același timp cu conducerea Ministerului Culturii, în vederea identificării de soluții cu efect pe termen lung pentru problemele menționate”, se mai menționează în comunicat.

De asemenea, reprezentanții Parohiei Evanghelice amintesc și despre acuzațiile privind refuzul aprobării a două cereri de împrumut ale unor lucrări de artă către alte muzee. „Parohia Evanghelică C.A. Sibiu a aprobat împrumutul a mai multor zeci de lucrări de artă până acum și insistă ca orice aprobare să fie solicitată în prealabil, în termen rezonabil și cu informarea concretă asupra condițiilor în care se dorește împrumutarea bunurilor culturale din proprietatea sa, astfel încât să se evite situația ca de fiecare dată să fie necesară luarea unei decizii sub presiunea timpului. Managerul Muzeului, în calitate de conducător al instituției care gestionează bunurile culturale și care organizează împrumutul, trebuie să acționeze cu respectarea prevederilor contractuale prin care respectivele bunuri au fost încredințate Muzeului și să comunice în timp rezonabil cu proprietarul bunurilor culturale în cauză, respectiv Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, inclusiv condițiile de asigurare pe perioada împrumutului a acestor bunuri de importanță culturală națională. Furtul Coifului dacic de la Coțofenești arată în mod clar cât de importantă este verificarea acestor condiții”, se arată în comunicat.

În final, Parohia subliniază importanța finalizării inventarierii complete a bunurilor retrocedate și subliniază că acest lucru reprezintă „o premiză de bază pentru dezvoltarea parteneriatului dintre Stat și Biserică”. „(...) este necesară continuarea demersurilor de inventariere, pentru fiecare compartiment, în mod transparent și în conformitate cu prevederile legale așa cum au fost acestea revizuite în anul 2024, astfel încât inventarierea să poată fi finalizată în lunile ce urmează. Realizarea completă, după 20 de ani, a inventarului si finalizarea procedurii de retrocedare reprezintă o premisă de bază pentru continuarea și dezvoltarea parteneriatului între Stat și Biserică cu scopul dezvoltării activității Muzeului Național Brukenthal, în beneficiul și pentru reputația culturală a României, în general și a comunității sibiene în particular”, transmite parohia în încheierea comunicatului.

Întregul comunicat poate fi citit aici.

Pe 1 aprilie, managerul MNB a anunțat că instituția este în incapacitate de plată a bunurilor și serviciilor. Alexandru Chituță a declarat că ia în calcul chiar să renunțe la conducerea acestuia, argumentând prin faptul că bugetul aprobat în acest an „e o jignire în adresa noastră”. În cadrul unei conferințe de presă, acesta a mai spus că MNB ar trebui să treacă în subordinea Primăriei.

În conferința de presă, Chituță a mai spus că mai multe cerințe ale Parohiei Evanghelice a dus la un blocaj în colaborarea dintre cele două părți, care ar veni în contextul deciziei de a prelungi contractul de comodat pe un an prin acte adiționale, în loc de un contract pe 5 ani, dar și de la intenția Parohiei de a solicita o parte din veniturile obținute din chirii și 50% din vânzările de la magazinul muzeului pentru un fond separat destinat investițiilor la muzeu.

„MNB e o instituție unică în România pentru faptul că avem și contractul de comodat cu Parohia Evanghelică. Și poate în 2025 se înțelege mai bine stema baronului Brukenthal. Grecul zice „δικεφαλοσ αετοσ”, adică vulturul bicefal. Așa suntem și noi la MNB - un cap spre Ministerul Culturii, un cap spre Biserica Evanghelică (...)”, a spus Chituță, sugerând dificultatea administrării muzeului având un proprietar și un minister deasupra.

Citește și: Brukenthal, vulturul bicefal și banul ispititor. Killian Dörr: Nu s-a respectat contractul nostru de comodat. Chituță: Muzeul nu e SRL

Despre procesul de retrocedare Alexandru Chituță a spus: „(...) În momentul de față MNB este în inventariere. Anul trecut am retrocedat aproximativ 8.000 de piese față de cele 3.200 care s-au retrocedat timp de 15 ani. Am observat însă că retrocedarea s-a făcut pe pași repezi (...), destul de îndoielnic, iar eu ca manager nu voi semna retrocedarea unor piese dacă nu știm piesele (...) Sunt procese verbale ale comisiei mixte MNB-Parohia Evanghelică, care au spus, spre exemplu, că din bibliotecă 3.000 de piese trebuie retrocedate. Bun, care 3.000 de piese dintr-un total de 5.000 le retrocedăm? Eu nu sunt de acord cu acest mod de retrocedare până când colegii mei nu verifică piesă cu piesă. Mi se pare normal ca atunci când dai ceva să știi ce dai (...)”.

Citește și: Ministrul Culturii e de acord ca autoritățile locale din Sibiu să preia Muzeul Brukenthal. „Toate demersurile trebuie realizate cu respectarea cadrului legal”

În ceea ce privește organizarea unor evenimente distractive, cum ar fi „Crăciunul la Palat” și alte petreceri private care nu țin de activitatea muzeală, despre care reprezentanții Parohiei Evanghelice spun că nu-și au locul la MNB, conducerea muzeului a explicat încă acum doi ani de ce a decis să le organizeze. Mesajul a fost retransmis și de această dată: „(...) Muzeul este o instituție de cultură care expune lucrări, care protejează, depozitează și restaurează lucrări, care face cercetare și care servește publicul. (Pentru cei mai „tradiționaliști”, să spun așa, aceasta ar fi singura misiune).
Muzeul astăzi este o instituție care trebuie să fie deschisă publicului, care oferă stare de bine, destindere, care realizează evenimente astăzi și trasează perspectivele pentru mâine.
Care nu stă doar cu mâna întinsă pentru unele venituri de la autoritate, care crează legături, care oferă spații pentru diplomație, mediul de afaceri și care ajută la dezvoltarea comunității - iar aici Sibiul este un astfel de model de oferit.
Astăzi, poate mai mult decât oricând, instituțile culturale trebuie să fie deschise și receptive pentru nou. De multe ori, până astăzi auzim-„muzeele instituții învechite”. Oare de ce și astăzi mai auzim această sintagmă?! Sau întâlnim muzee în marile orașe, cu o populație mare în care vizitatori- plătitori de bilet nu se ridică nici la 5% pe an (...)”, a transmis Alexandru Chituță.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

2 comentarii

Traista fermecata

Acum 5 luni

Ch. o cam iei din toate părțile, vezi dacă alergi după prea mulți “epuri’’.. și te-a plecat susținătoarea. Cam îndoielnice majoritatea expozițiilor pe care le organizezi, în sensul de mult sau foarte mult și prost. Dar măcar ai deschidere și există implicare spre a face și nu a cere de pomană. Te-a invatat și avocatu’ “ meserie” cu printurile sale. Biserica e. ar trebui sa mai și investească nu doar să ceară, dacă nu se descurcă în administrare cladirilor pe care le are ar trebui să își caute alt administrator sau sa renunțe la acele clădiri ( vise frumose). Oare când a investit evangheliști ultima dată banii în renovarea clădirii. Vezi stadiul jalnic în care se află intrarea cu cei doi atlasi din curtea muzeului. Biserica se plângea ca nu are bani si apoi susținea ca a găsit banii necesari pentru renovare..
Raspunde

Adi G

Acum 5 luni

Sași vicleni.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus