Duminică,
14.09.2025
Ploi Usoare
Acum
18°C

Proiectele Maratonului: Asociația Părinților Grădinița Frații Grimm are nevoie de peste 39.000 de lei pentru modernizarea și extinderea spațiului de joacă

Proiectele Maratonului: Asociația Părinților Grădinița Frații Grimm are nevoie de peste 39.000 de lei pentru modernizarea și extinderea spațiului de joacă

Asociația Părinților Grădinița Frații Grimm participă anul acesta la Maratonul Internațional Sibiu cu un proiect ce are ca scop strângerea de fonduri pentru modernizarea și extinderea spațiului de joacă existent. 

„Jocul în aer liber este esențial pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional, social și cognitiv. Jocul în aer liber le permite copiilor să exploreze lumea, să învețe prin experiență și să își dezvolte gândirea logică, iar un mediu prietenos, stimulativ și sigur le poate dezvolta creativitatea, curiozitatea și abilitățile sociale. Spațiile de joacă moderne sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Prin acest proiect, ne propunem să reamenajăm spațiul de joacă existent al Grădiniței cu PP Frații Grimm Sibiu și să creăm o grupă în aer liber, oferindu-le celor mici un mediu ideal pentru explorare, învățare și mișcare în aer liber”, transmit inițiatorii în descrierea proiectului.
 
Principalele obiective ale proiectului sunt modernizarea și extinderea spațiului de joacă existent, crearea unei clase de învățare în aer liber, achiziționarea și instalarea echipamentelor de joacă sigure și moderne
și mplicarea comunității în sprijinirea educației timpurii și a activităților recreative pentru copii. Suma pe care asociația vrea să o strângă este de 39.300 de lei, iar înscrieri pentru cei care vor să alerge pentru acest proiect o pot face aici

„Prin acest proiect, copiii din cadrul Grădiniței cu PP Frații Grimm Sibiu vor avea acces la un spațiu modernizat, sigur și stimulant, unde se pot juca și învăța într-un mediu natural. Crearea unei grupe în aer liber va contribui la diversificarea metodelor educaționale și la îmbunătățirea sănătății și stării de bine a copiilor. În plus, părinții și cadrele didactice vor avea siguranța că cei mici beneficiază de condiții optime pentru dezvoltarea lor”, mai arată inițiatorii proiectului. 

Foto: Gradinita cu program prelungit “Fratii Grimm” Sibiu/Facebook
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus