O decizie a Tribunalului Sibiu, dată vineri, 11 aprilie, anulează o hotărâre a Consiliului Local Lasela din 2018. Însă părțile au în continuare drept de recurs, astfel că nu se cunoaște încă finalul.
Doi foști consilieri din mandatul 2008-2012 și un altul care era activ în legislatura 2012 - 2016 în Consiliul Local Laslea Laslea au fost acuzați în 2021 de către Agenția Națională de Integritate (ANI) de conflict de interese.
Problema a apărut în luna august 2018, atunci când consilierii au votat noile reglementări privind pășunatul pe domeniul public al localității. Trei dintre consilierii de atunci au votat, deși erau direct interesați, susținea ANI în 2018.
Este vorba de consilierii din mandatul 2016-2020 Victor Dan Răduțu și Neagu Elena, dar și de consilierul reales și în acest mandat, Gheorghe Pașcalău.
Cei trei sunt acuzați de conflict de interese pentru că un consilier local ”nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.
De asemenea, ANI a considerat atunci că cei trei consilier locali nu trebuiau să voteze, deoarece aveau un interes personal și aveau ”posibilitatea să anticipeze ca o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru rude, o altă autoritate, societate comercială, etc”.
După 8 ani, Tribunalul Sibiu constată nulitatea absolută a Hotărârii Consiliului local Laslea nr. 49/12.12.2018 ”privind aprobarea amenajamentului pastoral pentru pajiștile din proprietatea privată a comunei Laslea”.
Părțile au drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: decizie ani , consilieri locali laslea , taxa pentru pasunat , pasunat , laslea , ani , Tribunalul Sibiu , instanta , consilieri locali
Vizualizari: 952
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 3 ore
Adina
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Mic
Acum 3 ore
Gigi