Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

Creditele nestinse și datoriile lasă sibienii fără locuințe. Prețul apartamentelor la licitațiile cu strigare începe de la 55.000 euro și trece de 100.000, în Arhitecților

Creditele nestinse și datoriile lasă sibienii fără locuințe. Prețul apartamentelor la licitațiile cu strigare începe de la 55.000 euro și trece de 100.000, în Arhitecților

Mai multe anunțuri de vânzări imobiliare au fost făcute publice de executori judecătorești din județul Sibiu. Sunt scoase la vânzare prin licitații cu strigare apartamente pentru recuperarea unor datorii sau credite, pe care proprietarii nu au putut să le stingă. Din aceste anunțuri aflăm și care sunt prețurile unor apartamente, conform evaluărilor oficiale, în diferite orașe din județ.

Apartament în Sibiu, situat la parter, compus din 2 camere, bucătărie, cămară, baie, hol, verandă, anexe, șopron din lemn (cota indiviză de 6,46% cu teren aferent de 48,83 mp), situat pe strada Ocnei, nr. 1, aflat în proprietatea debitorului Grey Peter Anthony, este unul dintre acestea. După adresă ne dăm seama că locuința se află în punctul zero al Sibiului, chiarlângă Podul Minciunilor, într-o clădire veche. Clădirea a fost ridicată la sf. sec. XVIII pe locul unor clădiri mai vechi. A avut destinaţia de han, aripa din spate era folosită pentru grajduri. Recent, asociația de proprietari a solicitat de la Comisia monumentelor istorice un aviz pentru un proiect de lucrări de reparații a fațadei.

Conform publicației de vânzare imobiliară, apartamentul este scos la licitație, având în vedere cererea de executare silită imobiliară emisă de Asociația de proprietari Ocnei Nr. 1, pentru plata sumei de aproape 15.000 de lei. Suma reprezintă restanțe la cotele de întreținere, restanță la fondul de reparații, la fondul de rulment, penalități de întârziere și penalități de 0,2% pe zi de întârziere.

Prețul de pornire al licitației este de 55.000 de euro, iar vânzarea este programată pentru data de 20 mai, ora 10:00, la sediul biroului executoresc Herlea Romulus Nicolae și Prodea Ioan Adrian, strada Someșului nr. 11.

Într-o altă publicație, este anunțată vânzarea unei locuințe după ce proprietarul nu și-a putut achita creditul. Este vorba de un apartament cu o cameră și dependințe comune de pe strada Teilor din Cisnădie. Acesta este scos la licitație cu prețul de 32.471 lei, reprezentând 50% din prețul de evaluare. Vânzarea va avea loc pe 7 mai, la ora 14:00, la sediul biroului executoresc - Sibiu, Bd. Victoriei, nr. 36.

Tot pentru o datorie este scoasă la licitație o locuință în Mediaș. Acolo prețul de strigare a fost stabilit la valoarea de 43.110 euro și este compus din 2 camere și dependințe – bucătărie, cămară, baie, vestibul, balcon și boxă la subsol, cu suprafața utilă de 52,4 mp. Apartamentul a fost scos la licitație în urma unui proces civil încheiat cu sentința de executare silită, în care o locuitoare din satul Țapu vrea să-și recupereze o datorie de 10.600 de euro de la un medieșean.

În publicația de vânzare imobiliară, executorul judecătoresc precizează că imobilul are înscris un drept de uzufruct viager. Licitația va avea loc pe 13 mai, ora 12:00, la sediul din strada Rennes nr. 5.

Mergem în cartierul Arhitecților (Cisnădie), unde aflăm că un apartament tip studio, de 77,09 mp, care include un pod amenajat, balcon, grup sanitar, precum și părți comune (36/1000) și cote indivize de teren (28/777) este scos la licitație. Acesta se află pe strada George Cristinel. Și în acest caz e vorba despre un credit pe care proprietarii nu l-au putut stinge, respectiv un contract de vânzare-cumpărare cu garanție ipotecară.

Proprietatea este evaluată la 592.287 RON, fără TVA. Pe lângă apartamentul propriu-zis, vânzarea include și drepturi de coproprietate asupra unor terenuri aferente cailor de acces și spațiilor comune.

Licitație publică este programată pentru data de 7 mai 2025, la ora 11:00, la sediul biroului executorului judecătoresc Codruța Stoian, strada Dr. Ion Rațiu nr. 3.

Tot pentru recuperarea unui credit este scos la vânzare un apartament la Agnita. Acesta este compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară și antreu. Potrivit publicației de vânzare imobiliară, imobilul a fost evaluat la suma de 86.720 lei, iar prețul de începere a licitației este 75% din valoarea acestuia, adică 65.040 lei.

Comparație

În comparație, pe piața concurențială, în Sibiu prețul mediu al alocuințelor este de 1.837 euro/mp, în creștere cu 20% față de martie 2024, se precizează în ultima analiză Storia. Prețul apartamentelor noi a ajuns în municipiul Sibiu la 1.829 euro/mp, iar al celor vechi la 1.842 euro/mp.

Prețul mediu în martie 2025 este de 73.480 euro la o garsonieră de 40 de metri pătrați,  101.035 euro la un apartament cu două camere, de 55 de metri pătrați și de 137.775 euro, la un apartament cu trei camere, de 75 de metri pătrați.

Citește și: Analiză Storia: Scumpire cu 20% a locuințelor, în Sibiu, față de anul trecut. Cea mai mare creștere din țară. Prețul mediu se apropie de 2.000 de euro/mp

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

4 comentarii

Sparrow

Acum 4 luni

Ar fi super cool sā stim cum numai unii executori judecātoresti " pāstoresc" " chiftelute" din astea cu iz de māfiutā..... Da', mno, sunt unii specializati in spete din astea, altii executā judecātoresc utilaje de fācut sacâzul luate in leasing.....
Raspunde

Sandokan

Acum 4 luni

Cum au mai spus si altii, pretul cerut difera (uneori substantial) fata de pretul de vanzare. Apoi, conteaza si stadiul la care se vinde imobilul (rosu/gri/alb), lucru pe care nu-l vad mentionat in articol (amenajatul+mobilatul+utilatul) unui apt. poate urca pretul cu 10-15k euro (poate mai mult). In felul asta, un apt. de 55mp ar putea costa, intr-un final, 120k (ceea ce, mie personal, mi se pare exagerat de mult chiar si pt. orase mai dezvoltate decat Sb).
Raspunde

Emil

Acum 4 luni

Conteaza falsificarea proiectelor, falsificarea structurilor, falsificarea expertizelor MLPAT si avizelor/autorizatiilor ISC/ISU de catre coruptii lui Sandru OAR, Racovita ISC si Iamandi ISU, pentru ca mafia imobiliara sa poata vinde scump la fraieri.
Raspunde

Darius88

Acum 4 luni

Asa e in România "pro-Europeana". Totul e pe datorie si camata, daca pățești ceva si nu mai poti plati esti executat. Tara ca afata nene, preturi de Elvetia, salarii si conditii de Bangladesh.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus