Alex Leca, implicat în dezvoltarea SmartBill încă din anul 2007, preia conducerea executivă a companiei de la cofondatori, anunță Ziarul Financiar.
Compania SmartBill din Sibiu, unul dintre principalii furnizori de soluţii software de facturare şi gestiune de pe piaţa locală, a intrat de anul acesta într-o nouă etapă de dezvoltare, după ce la finalul anului trecut, grupul norvegian Visma Software, care a intrat în acţionariat în 2019, a devenit unicul acţionar al firmei sibiene. În acest context, Alex Leca, unul dintre primii clienţi ai companiei şi una din persoanele care a ajutat la dezvoltarea primului produs SmartBill, a fost numit în funcţia de CEO. Numirea sa vine într-o perioadă de creştere a bazei de utilizatori, influenţată inclusiv de contextul digitalizării accelerate şi al implementării e-Factura.
Primul client al SmartBill
Alex Leca a fost de fapt primul client al SmartBill. Mai exact, în perioada 2006-2007, când Mircea Căpăţînă, Radu Hasan şi Ioana Hasan au pus bazele unei companii de web design, firma de contabilitate a părinţilor lui Alex Leca a fost primul client al lor, iar împreună cu Leca au decis să creeze un software de facturare.
„Alex, vechiul nostru coleg, este noul CEO al SmartBill. Practic, noi fondatorii ne pensionăm un pic, nu de tot, dar pentru Alex era absolut firesc să vină în acest rol. Era stabilit încă de atunci, din 2019 (când a intrat Visma Software în acţionariatul SmartBill – n.red.), că el va fi CEO şi mi se pare că este «the best match», «the right man for the right job».
„Am apelat la primul nostru client pentru ajutor la designul interfeţelor. Şi Alex avea sosul secret. Sunt două lumi care nu prea se întâlnesc: lumea contabilului şi lumea IT-iştilor. Iar Alex a avut şi are skill-ul acesta de a face legătura între cele două lumi. Să înţeleagă şi din punct de vedere contabil fluxul de date şi să poată să gândească şi în interfeţe, nu doar ca un contabil. E un skill foarte rar întâlnit”, a declarat Mircea Căpăţînă, cofondator al SmartBill, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.
Obiectivele noului CEO
Ca CEO, Alex Leca are printre obiective obiective adaptarea operaţiunilor la dimensiunea actuală a companiei, continuând însă să păstreze o abordare orientată spre client şi inovaţie.
„Cred că în următoarea perioadă trebuie să ne obişnuim cu ideea că suntem o firmă mare. Ar trebui să învăţăm să ne comportăm ca o firmă mare, în ideea în care acum avem resurse şi trebuie să le investim cu cap, în favoarea clienţilor noştri”, a spus el.
Planurile includ dezvoltarea continuă a platformei, explorarea integrării AI pentru a aduce valoare adăugată utilizatorilor şi menţinerea unei culturi interne centrate pe feedback şi adaptabilitate.
„Spiritul de start-up trebuie să existe, esenţa trebuie să rămână, dar să conştientizăm faptul că suntem o firmă mare şi sănătoasă şi acum să capitalizăm pe chestia asta. Mi-ar plăcea să văd că SmartBill profită la maxim de tot ce înseamnă AI.”
Întreaga emisiune ZF IT Generation poate fi văzută aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: smartbill sibiu , alex leca CEO Smartbill , CEO Smartbill , alex leca smartbill , alex leca
Vizualizari: 2036
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Javert
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Mioara
Acum 8 ore
Ghiță
Acum 9 ore
Aristide