Elevii sibieni s-au remarcat prin performanțe deosebite la prima ediție a Olimpiadei Naționale de Statistică, desfășurată în anul școlar 2024–2025, transmit reprezentanții Inspectoratului școlar Județean Sibiu (ISJ). În competiție, organizată pentru prima dată în România sub egida Institutului Național de Statistică, s-au înscris sute de echipe din întreaga țară.
Obiectivul principal al competiției a fost stimularea curiozității și interesului elevilor privind utilizarea statisticilor oficiale, încurajarea profesorilor să utilizeze materiale și tehnici moderne în aplicarea statisticii în cadrul diferitelor discipline, dar și evidențierea rolul şi importanţei statisticii în societate.
Competiția s-a desfășurat în două etape, în perioada ianuarie – martie 2025, urmând ca faza europeană să aibă loc în perioada aprilie – iunie 2025. Elevii au participat, în echipe, pe două secțiuni: Juniori (clasele a IX-a și a X-a) și Seniori (clasele a XI-a și a XII-a).
La nivelul județului Sibiu, 45 de echipe la categoria Juniori și 18 echipe la categoria Seniori, în total 168 de elevi, provenind din șase unități de învățământ liceale, s-au implicat activ în competiție. Elevii au reprezentat următoarele licee:
Colegiul Economic „George Barițiu”
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu
Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu
Colegiul Tehnic Energetic Sibiu
Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu
Liceul Româno-Finlandez ERI Sibiu
Dintre acestea, 39 de echipe la categoria Juniori și 17 echipe la categoria Seniori au reușit să se califice la etapa națională, obținând rezultate deosebite.
Echipa COOLNERDS de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, formată din elevii Cosma Rareș-Gabriel, Drăghici Dragoș-Andrei și Fliter David, toți din clasa a X-a, sub îndrumarea doamnei Tintea Alina, profesor de matematică, au obținut la etapa națională, Premiul III la categoria Juniori, o performanță remarcabilă într-o competiție națională de o asemenea anvergură.
La categoria Seniori, trei echipe de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, coordonate de doamna profesor Rebegel Cătălina, au obținut mențiuni:
Mențiunea II – echipa BBMBRUK6: Băra Andrei Nicolae, Băcilă Sebastian, Muntean Denisa Maria (clasa a XI-a)
Mențiunea III – echipa MMRBRUK8: Müller Elias Heinrich, Mărgineanu Anamaria Diana, Raduly Robert Ștefan (clasa a XI-a)
Mențiunea V – echipa CCPBRUK5: Călbureanu Victor Ioan, Cazac Anastasia Beatrice, Pop Daria (clasa a XII-a)
Inspectorul școlar pentru disciplina matematică, prof. Anuța-Steliana MARGINEAN, a transmis un mesaj de apreciere tuturor elevilor și cadrelor didactice implicate:
„Felicit elevii pentru rezultatele frumoase obținute, dar și cadrele didactice care, prin pentru implicare constantă, dedicare și profesionalism, contribuie la formarea și sprijinirea acestor tineri talentați. Este o bucurie să vedem cum pasiunea pentru matematică se îmbină armonios cu tehnologiile moderne, fiind cultivată și valorificată în astfel de competiții de prestigiu care susțin dezvoltarea gândirii logice și a creativității. Le dorim tuturor mult succes în continuare și îi încurajăm să persevereze în drumul lor spre excelență!”
România se aliniază astfel celorlalte state europene în promovarea statisticii ca instrument esențial în înțelegerea lumii contemporane.
Sursa foto: depositphotos.com/ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 580
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Ovid anticovid
Acum 4 ore
UE
Acum 4 ore
Sas
Acum 4 ore
Sparrow
Acum 4 ore
Vox