Sâmbătă,
16.08.2025
Partial Noros
Acum
31°C

Eveniment caritabil pentru mocăniță. Din banii strânși în urma înscrierilor la boardgames Prietenii Mocăniței vor repara 6 kilometri de linie dintre gările Cornățel și Cașolț

Eveniment caritabil pentru mocăniță. Din banii strânși în urma înscrierilor la boardgames Prietenii Mocăniței vor repara 6 kilometri de linie dintre gările Cornățel și Cașolț

Pasionații de jocuri de societate vor avea ocazia să participe la evenimentul 24.5 Ore De BoardGames care va avea loc în 3 și 4 mai la Atu Toys, pe strada 9 Mai, numărul 10. Toate fondurile strânse vor fi donate către Asociația Prietenii Mocanitei, pentru a sprijini reparația unui sector de 6 kilometri de linie dintre gările Cornățel și Cașolț.

„20 de mese pregătite pentru 80 de jucători simultan vă așteaptă cu trei jocuri clasice precum Catan, Carcassonne și Ticket to Ride. Și o ludotecă variată de jocuri, susținută în colaborare cu partenerii noștri: Asmodee România, Gameology, Ideal Board Games, Ludicus, Regatul Jocurilor și MindSpot.

Fiecare masă de joc este o oportunitate de a întâlni oameni noi, de a lega prietenii și de a descoperi strategii inedite. Evenimentul este deschis tuturor, indiferent de experiența voastră cu jocurile de societate”, transmit organizatorii. 

Evenimentul are și o componentă caritabilă – toate fondurile strânse vor fi donate către Asociatia Prietenii Mocanitei, pentru a sprijini reparația unui sector de 6 kilometri de linie dintre gările Cornățel și Cașolț. Este un sector nemaicirculat din anul 2001 și grav afectat de furturi, prin redeschiderea căruia mocănița și-ar dubla traseul. Astfel se oferă și comunității din Cașolț oportunități de a beneficia de pe urma turiștilor mocăniței.

Indiferent dacă ești un jucător începător sau experimentat, evenimentul nostru este locul perfect pentru a împărtăși idei, strategii și a descoperi jocuri noi. Dacă ai deja experiență, te invităm să te implici activ, să faci recomandări de jocuri sau să ajuți noii veniți să se familiarizeze cu regulile. Fiecare contribuție contează în construirea unei comunități mai mari și mai unite de jucători!”, mai arată aceștia. 

Evenimentul este realizat de Mind Spot, Atu Toys și EduMind pentru Asociația Prietenii Mocăniței, cu susținerea Asmodee România. Scopul este strângerea de fonduri pentru repararea mai multor kilometri din linia mocăniței de pe valea Hârtibaciului.

Donații și înscrieri se pot face aici. 

Foto: Facebook/Asociația Prietenii Mocăniței

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

CATALIN

Acum 3 luni

Nu e mocănița! Nu are locomotiva cu aburi! Nu mai mințiți oamenii!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus