Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia, în intersecția cu sensul giratoriu de la Calea Turnișorului, în municipiul Sibiu. O femeie de 38 de ani a fost transportată la spital.
Potrivit autorităților, o tânără de 20 de ani, din județul Alba, care conducea un autoturism pe Calea Turnișorului, a pătruns în sensul giratoriu fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe Șoseaua Alba Iulia, în direcția aeroportului, de către o femeie de 38 de ani, din județul Mehedinți.
La fața locului a intervenit un echipaj al Ambulanței, care a acordat îngrijiri medicale femeii de 38 de ani. Potrivit reprezentanților SAJ, victima a suferit un traumatism la genunchi, posibilă fractură și a fost transportată la UPU Sibiu, în stare stabilă.
În zonă, traficul se desfășoară cu dificultate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1775
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Adi Gliga
Acum 11 ore
Calitate nu cantitate
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Nemo
Acum 12 ore
Ion Iliescu