Sâmbătă,
13.09.2025
Parțial Noros
Acum
20°C

Primăria Sibiu schimbă regulamentul: Nu mai vrea trotinete electrice vechi de închiriat prin oraș

Primăria Sibiu schimbă regulamentul: Nu mai vrea trotinete electrice vechi de închiriat prin oraș

Consiliul Local Sibiu va supune la vot, în ședința de săptămâna viitoare, modificarea regulamentului pentru închirierea trotinetelor electrice în oraș. Scopul este de a forța firmele interesate să aducă trotinete noi și în stare bună de funcționare.

Proiectul de hotărâre aflat pe masa consilierilor local vizează modificarea ”Regulamentului privind condiţiil e de utilizare pe domeniul public al Municipiului Sibiu, a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în regim self-service”.

”Operatorii care solicită pentru prima dată amplasarea unei flote de trotinete electrice în Municipiul Sibiu trebuie să pună la dispoziţia utilizatorilor trotinete noi. În cazul solicitanţilor care revin cu documentaţie conform prezentului Regulament în vederea obţinerii unui nou aviz, vechimea flotei de trotinete electrice nu poate fi mai mare de 5 ani, operatorul economic având răspunderea integrală a îndeplinirii condiţiilor tehnice prevăzute de legislaţia În vigoare pentru buna funcţionare a acestora”, se precizează în documentul citat.

Raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre argumentează decizia prin protejarea mediului și încurajarea reciclării.

”Luând în considerare faptul că durata de viaţă a unei trotinete electrice este de 5 ani, iar trotinetele electrice sunt nepoluante şi au un design modular care permite repararea lor în locul scoaterii definitive din uz, componentele nefuncţionale ale trotinetei electrice pot fi cu uşurinţă reciclate, fiind fabricate în proporţie de 90% din aluminiu, care este 100% reciclabil, considerăm ca necesară şi oportună modificarea”, scrie în raportul de specialitate.

Proiectul de hotărâre va fi supuse aprobării în ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Sibiu din data de 29.05.2025, ora 14:00.

Context

În municipiul Brașov trotinetele electrice au fost interzise încă din toamna anului trecut. Primăria Brașov a dispus anul trecut ca toate vehiculele de închiriat, inclusiv cele de tip trotinete electrice, să fie ridicate de pe străzile orașului. Motivul ține de faptul că multe erau lăsate deorganizat, la întâmplare, provând unele accidente. Această măsură a fost luată după ce serviciul a fost suspendat temporar, iar autoritățile au estimat că vehiculele în cauză reprezentau un risc pentru siguranța pietonilor și pentru fluenta circulației.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

5 comentarii

VOX

Acum 3 luni

Tot mai multe orase le interzic pentru pericolul pe care il reprezinta, insa in Sibiu "inteligenta in curand centenara" din scaunul de primar, vrea unele noi... Tocmai au intrat in spital doi ametiti din Cisnadie ce au vrut sa vada cum e sa fi 2 pe trotineta... Ma rog atat o duce capul!!!
Raspunde

Silviu

Acum 3 luni

Ar trebui ca si Sibiul sa ia exemplul Brasovului si sa interzica trotinetele de inchiriat.
Raspunde

Emil

Acum 3 luni

Toate-s ... 

(Acest mesaj a fost moderat din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul)

Raspunde

Sărăcuț Claudiu

Acum 3 luni

Bună ziua. Ar trebui interzise . Deși pe Dumbravii există pista de biciclete și trotinete zilele trecute era să dau peste unul pentru că a trecut în viteză de pe o bandă pe alta fără să se asigure.
Raspunde

Newman

Acum 3 luni

Circula pe trotuare cu peste 30km/h.Daca nu pot reglementa circulatia lor si sa le limiteze viteza, de ce continua cu acest mijloc de deplasare care pune in perical pana si pietonii.Sa oblige politia locala sa se deplaseze cu trotinete si sa faca ordine.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus