Atacantul FC Hermannstadt, Ianis Stoica, va pleca înainte de debutul sezonului viitor, apreciază unul din acționarii clubului, Claudiu Rotar, conform sport.ro.
Ianis Stoica (22 de ani) a fost dorit de Dinamo în perioada de mercato din vară, dar transferul nu s-a concretizat din cauza pretențiilor financiare ale celor de la Hermannstadt.
„Poate să-l transfere cine are bani. Dacă Dinamo e dispusă să-l transfere, știe ce ne dorim noi. N-am purtat nicio discuție, dar au fost niște tatonări prin alte persoane. (n.r. - Suma este de 1,5 milioane de euro?) Da. (n.r. - sunt discuții în străinătate?) Da. 90 la sută, afară va pleca”, a spus Claudiu Rotar pentru Sport.ro.
După evoluțiile tot mai bune ale lui Stoica Jr, care va face parte din lotul lui Daniel Pancu pentru Campionatul European U21, sibienii l-au evaluat la 1,5 milioane de euro.
În acest sezon, Ianis Stoica a evoluat în 44 de partide pentru cei de la Hermannstadt, în campionat și Cupa României, reușind să înscrie de 15 ori și să ofere alte cinci pase decisive. În plus, acesta are în CV și 14 prezențe la naționala U21, unde a înscris de trei ori.
Cifrele lui Ianis Stoica:
- FC Hermannstadt: 60 meciuri jucate, 20 goluri înscrise, 6 pase decisive
- FCSB: 57 meciuri jucate, 10 goluri înscrise, 6 pase decisive
- ”U” Cluj: 33 meciuri jucate, 9 goluri înscrise, 4 pase decisive
- CSM Slatina: 24 meciuri jucate, 7 goluri înscrise, 5 pase decisive
- Petrolul Ploiești: 8 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 0 pase decisive
- Dunărea Călărași: 3 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 0 pase decisive
- FC Metaloglobus București: 2 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 0 pase decisive
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: unde se transfera ianis stoica , ianis stoica in strainatate , ianis stoica la dinamo , atacantul fc hermannstadt , hermannstadt
Vizualizari: 2263
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Alex
Acum 5 ore
Tehnicile au limite in fata Adevarului
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Muresan