După aproape trei decenii de activitate militară și academică, colonelul prof. univ. dr. Aurelian Rațiu, decanul Facultății de Științe Militare din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, s-a retras oficial din activitate.
Ceremonia de trecere în rezervă a avut loc într-un cadru festiv, în prezența colegilor, studenților și a familiei.
Evenimentul s-a desfășurat pe platoul instituției militare sibiene, marcând încheierea unei cariere de peste 29 de ani, dintre care 28 petrecuți în academie. Colonelul Rațiu a fost implicat în formarea profesională a numeroase generații de studenți și în dezvoltarea mediului academic militar.
Imagini și informații despre ceremonie au fost făcute publice pe pagina de facebook a academiei.
„După o carieră militară impresionantă de peste 29 de ani, din care 28 dedicați cu loialitate instituției noastre, momentul de astăzi a reprezentat încheierea unei etape strălucite prin care col.prof.univ.dr. Aurelian Rațiu rămâne un exemplu de profesionalism, dedicare și inspirație, un lider care a contribuit semnificativ la formarea multor generații de studenți și la dezvoltarea mediului academic militar sibian. Vă dorim sănătate, fericire și momente de bucurie alături de cei dragi!”, au transmis colegii colonelului acum în rezervă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 15611
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 3 ore
John S
Acum 3 ore
Emil
Acum 5 ore
Nustiu
Acum 5 ore
Leonard