Luni,
14.07.2025
Partial Noros
Acum
25°C

Primăria Sibiu anunță o nouă investiție în valoare de 7,74 milioane lei. Grădinița cu program prelungit „Căsuța Poveștilor” va fi reabilitată energetic

Primăria Sibiu anunță o nouă investiție în valoare de 7,74 milioane lei. Grădinița cu program prelungit „Căsuța Poveștilor” va fi reabilitată energetic

Primarul Astrid Fodor a semnat marți, 3 iunie, contractul pentru un nou proiect de reabilitare a unei unități de învățământ din municipiul Sibiu. Cădirea Grădiniței „Căsuța Poveștilor”, de pe str. A.T. Laurian nr. 13, va fi modernizată în vederea îmbunătățirii eficienței energetice, lucrările urmând să fie executate de asocierea Rara Construct SRL - Rara Invest SRL.

Investiția în valoare de 7,74 milioane lei este realizată de Primăria Sibiu cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului “Regiunea Centru” 2021-2027.

Lucrările, care vor avea ca termen de execuție 12 luni de la emiterea ordinului de începere, includ:

- instalarea unui sistem alternativ de producere a energiei electrice prin montarea de panouri solare fotovoltaice care să producă energie pentru iluminat, ventilație și consumul auxiliar din centrala termică,

- realizarea unui sistem de ventilație cu recuperator de căldură,

- reabilitarea instalației de producere și distribuție a energiei termice prin dotarea centralei termice cu pompe de căldură aer-apă care vor asigura încălzirea și apa caldă,

- montarea unui sistem de management și control - Building Management System,

- izolarea termică a fațadei, a planșeului peste ultimul nivel și a celui peste subsol,

- înlocuirea tâmplăriei existente cu una eficientă energetic,

- reabilitarea sistemului de iluminat, prin înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele LED, acesta urmând să fie controlat cu un sistem de comandă de la distanță pentru adaptarea intensității luminoase și reglarea parametrilor și timpului de funcționare,

- izolarea conductelor existente de distribuție a apei situate în spațiile tehnice de la subsol, montarea de robineți cu senzori sau cu temporizare pentru reducerea risipei de apă caldă,

- refacerea finisajelor interioare după realizarea lucrărilor, inclusiv repararea copertinei de la intrare,

- refacerea trotuarelor din jur,

- realizarea instalațiilor de detecție, alarmare și avertizare de incendiu, precum și a celor de stingere a incendiilor.

Sursa foto: Primăria Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus