Polițiștii sibieni au reținut marți un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în Cisnădie, care este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Sibiu (2 acte materiale), anunță reprezentanții Poliției Sibiu, printr-un comunicat de presă.
În fapt, bărbatul este bănuit că s-ar fi apropiat în mod repetat de fosta parteneră, o sibiancă în vârstă de 27 de ani. Astfel, în zilele de 22 și 23 iunie, în timp ce femeia se afla pe Calea Șurii Mici din municipiul Sibiu, bărbatul s-ar fi apropiat și ar fi amenințat-o cu acte de violență, încălcând astfel obligația de a nu se apropia la o distanță mai mică de 50 de metri de femeie și de locuința acesteia, măsuri impuse prin ordinul de protecție emis împotriva bărbatului de către Judecătoria Sibiu, la data de 17 aprilie.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. precizează sursa citată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1184
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Bancul cu statuia : Statu ia tot !
Acum 13 ore
Baciul obsecvios
Acum 13 ore
Adrian
Acum 14 ore
Capatina Marius
Acum 14 ore
Sibian